„Unde esti?” si „Cat mai ai pana ajungi?”. Doua intrebari foarte comune, de care cu totii ne-am lovit atunci cand a trebuit sa ne intalnim cu cineva sau am intarziat la o petrecere. Raspunsurile nu sunt insa intotdeauna usor de oferit. Un instrument care sa ajute la gasirea mai facila a acestora se va gasi in Google Maps. Functia se numeste partajarea localizarii in timp real (in engleza: real time location sharing), iar persoana (sau persoanele) cui vom da aceasta informatie va/vor putea vedea in orice moment unde ne aflam pe harta si cat mai avem pana la intalnire. Optiunea poate fi dezactivata oricand, cu un singur click, sau poate fi activata pe o perioada determinata. Functia „share location” va fi disponibila in cateva zile in aplicatia Google Maps de la Android si iOS, dar si pe versiunea ei de desktop.
Cum va functiona aceasta functie: daca vrei ca cineva – prieten, membru al familiei, persoane cu care urmeaza sa te intalnesti, etc – sa stie unde esti in orice moment, trebuie sa accesezi optiunea „Share location” din meniul din stanga al aplicatiei Google Maps sau sa apesi pe cercul albastru care te identifica pe harta, iar apoi sa alegi aceeasi optiune. Urmatorul pas este sa alegi cui permiti sa-ti cunoasca pozitia pe harta si cat timp sa fie activa functia de „share location”. Oamenii carora le-ai dat pozitia ta pe harta te vor vedea pe harta lor. Faptul ca ai impartasit pozitia ta pe harta cuiva iti va fi indicat de o pictograma ce va aparea deasupra busolei, pe harta. Poti sa opresti functia de „share location” in orice moment.
Serviciul de partajare a localizarii este disponibil si atunci cand este utilizata functia de navigare a Google Maps. Daca intarzii la intalnire poti trimite timpul estimat pana la destinatie, ca sa stie cealalta persoana cand ajungi. Pentru aceasta trebuie sa apesi butonul „More” in interfata de navigare si sa selectezi optiunea „Share trip”. Persoane (sau persoanele) carora le-ai partajat aceste informatii vor vedea in timp real cat timp mai ai pana ajungi si te pot urmari pe drumul catre destinatie. Partajarea se incheie automat cand ai ajuns la destinatie.
Mai multe detalii ale functiei de partajare a localizarii prin Google Maps:
- Partajarea localizarii se poate face cu oricine. Poti selecta persoane dintre contactele telefonului, din agenda Google sau poti trimite un link catre un prieten printr-o aplicatie de mesagerie sau social media.
- Pentru a putea utiliza functia de „share location” trebuie sa ai un cont de Google. Cei carora le partajezi nu trebuie insa sa aiba neaparat un cont de Google, le poti trimite acest lucru printr-un link.
- Cateva scenarii in care functia de partajare a localizarii se dovedeste foarte utila:
- Gasesti repede drumul catre locul unde sunt prietenii, mai ales daca esti pe drum si grabit;
- Iti gasesti prietenii in spatii ample, precum festivaluri sau evenimente sportive;
- Ii spui persoanei cu care urmeaza sa te intalnesti cat mai ai pana cand ajungi.
- Poti sa-ti partajezi localizarea pe termen nelimitat sau nu. Perioada minima este de 15 minute, iar maximum este pana in momentul in care opresti functia.
- Partajarea localizarii este activa pana in momentul in care o opresti. Inchiderea aplicatiei Google Maps nu dezactiveaza functia.
- Functia de partajare a localizarii pe Google Maps va fi disponibila in urmatoarele zile la nivel global, fiind vorba de un proces de implementare.
23 Martie, Bucuresti – Google Romania