Mom O’Clock, prima cafenea din Bucuresti dedicata mamelor, a fost inaugurata


Locatia introduce un concept nou in Romania si ofera un spatiu relaxant pentru parinti, dar si pentru copii

Cafeneaua Mom O’Clock a fost inaugurata pe 8 martie si le propune parintilor o alternativa noua pentru o viata sociala activa, alaturi de cei mici.

Proiectul este primul de acest gen din Bucuresti si beneficiaza de logistica necesara pentru copii de la 0 la 5 ani, dar si de spatii de joaca integrate in cafenea si de o camera de joaca in care cei mici vor fi supravegheati de personal dedicat.

Mom O’Clock se afla in zona parcului Herastrau, pe strada Pictor Barbu Iscovescu, nr. 30 si are program de functionare de marti pana duminica.

 

 

Noi n-am ajuns la evenimentul de deschidere, dar ne-am propus ca duminca sa ajungem cu cei doi copii: Dávid si Hannah. Si ce buna alegere! Locatia usor accesibilia, la cativa pasi de M Aviatorilor si Parcul Herastrau, are toate dotarile pentru a petrece cateva ore placute pentru mamicile cu pofta de socializare si nu numai 🙂 Ahh si nu doar mamicile, am vazut si multi tatici 🙂

Ai cafea buna, gustari sanatoase, smoothie-suri si freshuri proaspat stoarse, iar copii :-))… copii vor fi greu de dus acasa. Au zeci de jucarii interactive inca din zona de cafenea, iar sus la etaj e paradisul lor, iar mamicile ii pot lasa fara grija, existand personal dedicat care se va ocupa de ei. Hannah a fost foarte incantata, greu era de convins sa plecam, chiar si daca stia ca urmeaza distractia din Herastrau 🙂

Nici nu stim cand au trecut 3 ore, au loc special amenajat pentru mamicile care alapteaza, asa ca nici Dávid n-a plecat nemancat. E genul ala de loc unde cu siguranta revii, preturi corecte, personal amabil.

Data de 8 Martie nu a fost aleasa intamplator pentru deschiderea oficiala. Am vrut sa le facem un cadou inedit mamelor din Bucuresti. Mom O’Clock nu va fi o simpla cafenea, ci un loc in jurul caruia ne dorim sa contruim o intreaga comunitate. Am creat un spatiu pentru socializare, in care parintii sa poata lua o pauza de la rutina lor zilnica. Cu alte cuvinte, ne dorim sa le oferim momente care conteaza.”, a declarat Oana Boia, co-fondator Mom O’Clock.

Mom O’Clock este un proiect de suflet menit sa raspunda unei nevoi pe care am resimtit-o si noi in calitate de mame. Pentru un parinte aflat la inceput de drum este foarte important sa simta ca inca este implicat activ in viata sociala. Mom o’clock presupune un concept diferit si relaxat, dar este si un loc in care parintii se pot concentra pe dezvoltarea personala.”, a punctat si Andra Sima-Pencea, co-fondator Mom O’Clock.

Pe langa zona de cafenea, locatia beneficiaza si de o sala de cursuri, care va gazdui evenimente dedicate parintilor, dar si de un spatiu de joaca pentru copii, unde cei mici vor fi supravegheati de personal dedicat. Cafeneaua mai pune la dispozitie camere pentru infasat si alaptare si o zona de parcare pentru carucioare.

Meniul Mom O’Clock tine cont de nevoile si specificul clientilor si include o gama variata de bauturi si gustari, de la sortimente premium de cafea, pana la preparate vegane sau fara gluten si sare. Preturile produselor din meniu variaza intre 3 lei, o apa plata la 0,25 l, si pana la 18 lei, pentru tartele si smoothie-urile preparate cu ingrediente exclusiv naturale.

 

Mom O’Clock in cifre

Conceptul cafenelei a fost dezvoltat si implementat de Oana Boia si Andra Sima-Pencea, doua tinere antreprenoare, devenite recent mame. Investitia initiala pentru deschiderea Mom O’Clock se ridica la aproximativ 80.000 de euro pentru un spatiu total de 300 mp. Suma include atat costurile de chirie si personal, cat si pe cele de amenajare la standardele de siguranta adecvate pentru cei mici.

16 Martie 2019, Bucuresti

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.