Starcraft II: LOTV: Dupa douazeci de ani sau Starcraft a murit, traiasca DLC_ul…


Screenshot2015-08-15 11_09_14      Marcel (si) de Sarbatori s-a jucat si a tinut sa impartaseasca cu noi experienta intr-un review detaliat Starcraft II: Legacy of the Void.

Nu, nu e povestea muschetarilor, si nu, nu sunt chiar douazeci. Sunt cam 17 anisori. In care povestea nu s-a maturizat, ci s-a schimbat. Si noi la fel.

Scriam apropo de Legacy of the Void cam asa, cand am jucat preview-ul:

“Cat despre 10 noiembrie, cand primesc cutia collector’s edition de la Starcraft: Legacy of the Void, voi fi singur acasa, cu castile pe urechi, mouse-ul in mana si c-un ranjet de satisfactie latit pe toata fata, ca lupul dupa ce-a papat iezii. Probabil ca viata mea sociala se va preface-n praf si pulbere in noiembrie, nu de alta dar Fallout IV se lanseaza tot atunci…”
Mda, numa’ ca-n zece noiembrie jocul nu ajunsese, eu eram la pat din cauza unei toxiinfectii alimentare, si collector’s edition a venit pe 12. C’est la vie. Am supravietuit. Si-am terminat si campania. Si nu am jucat Fallout.

Screenshot2015-08-15 02_44_22Nu mai repet premisa , pentru ca am scris deja doua review-uri referitoare la epopeeea galactica a celor de la Blizzard si cu ce se mananca, si un review al demo-ului in care vi-am recomandat jocul. Inca vi-l recomand. Dar… exista un dar. Mare. Cat daru’ de nunta de la nunta de manelisti, gen.

Campania:

Ultima parte a povestii din Starcraft 2, care de fapt nu e ultima (o sa detaliez mai incolo) se ocupa in principal de soarta  rasei cu puteri psionice, Protoss, care-si doreste recuperarea planetei natale, Aiur,ocupate de insectoizii Zerg. Din 1998, protosii nu au fost chiar preferatii mei: prea puternici ca si unitati, prea multa magie intr-un RTS militar, prea avansati tehnologic, desi putini la numar. Dar in povestea din 1998 si apoi 1999, protosii erau macinati de conflicte in interiorul speciei, de legatura cu constiinta colectiva Khala (pe care Dark Templar nu o aveau) si de constientizarea faptului ca sunt o rasa veche si pe cale de disparitie, care-si cauta creatorii, rasa de zei Xel’Naga. Macar m-a alinat faptul ca primu’ lor contact cu teranii a fost decimarea completa a vietii de pe o planeta, ca vedeau oamenii ca pe niste fiinte inferioare spiritual si tehnic, si ca distrugeau fara discriminare orice era atins de zerg. Pareau mai degraba creaturile din Independence Day. Bun. Macar atat.

 

Screenshot2015-09-13 12_09_18In 2015, Blizzard, spre dezamagirea mea, a hotarat sa faca un ghiveci din rasa asta, “bun pentru toata lumea” din punct de vedere al povestii si a conceptului, ca doar era mult prea intunecat universu’ original din Starcraft I si expansionul Brood War… Grafic, unitatile si navele Protoss sunt mult prea “curate” si stralucitoare, dupa ani de razboi ar trebui sa fie uzate si murdare, iar armurile lor sa fie pline de urme de lovituri, muscaturi si zgarieturi, nu sa fie curcubeul culorilor Skittles. Poate am devenit eu mai abrutizat de violenta FPS_urilor, dar ma astept sa vad un univers intunecat si crud, nu la camere antiseptice si la stralucire tip Hollywood. Nu ma intelegeti gresit, grafica iti ia ochii, la ora asta nu exista nici pe departe pe piata joc de strategie real-time mai bine optimizat si “balansat” in multiplayer ca Starcraft 2, efortul depus in joc e fenomenal, se vede ca fiecare animatie, efect sonor si gesturi au fost muncite si ca artistii nu si-au batut joc, sunetul e ireprosabil, si pentru mine nu exista rival al universului Starcraft, poate Warhammer se apropie, cat despre Command and Conquer, EA Games a avut grija sa-l transforme intr-un c*cat. Insa storyline-ul, baieti… Povestea. Unde-i? Pai nu prea e. Povestea, in umila mea parere, a pierdut (si mai mult) din savoare fata de Heart of the Swarm (de care ma plangeam ca-i prea cliseic)sau Legacy of the Void, eu unul de la Warcraft 3, care a fost apogeul Blizzard, am vazut o scadere, putin cate putin, a stilului povestirii. Beta-ul de la Legacy of the Void mi-a facut pofta de joc si mi-a dat sperante mari, speram revigorarea seriei in sens intunecat si dur,  am devorat cele trei episoade ca pe o gustare delicioasa, in asteptarea felului principal, absolut incantat fiind. Dar felul principal, in loc de ciorba de burta grea si consistenta, alaturi de-o delicioasa friptura de vita, s-a dovedit a fi o ciorba de legume cam chioara. In jocul din 1998, Starcraft, si in expansion-ul Brood War, universul era mult mai gri, fiecare avea o parte buna si rea, repet si ma incapatanez sa cred ca nu exista in povesti bine si rau absolut, totul e-n nuante, vezi lumea din Witcher, in care orice decizie iei inseamna mai mult sau mai putin rau, caci drumul spre iad e pavat cu bune intentii. Barem in Wings of Liberty, puteai alege s-o ajuti pe-o doctorita sau nu, ceea ce insemna uciderea unor colonisti; as vrea sa am aceleasi alegeri intr-o campanie Starcraft: rau sau mai putin rau. As vrea un antierou ca-n Far Cry 3, care descopera ca poate fi un ucigas la fel de sadic ca Vaas, vroiam sa vad mai mult o poveste gen Kerrigan care sufera c-a ucis milioane de oameni dar totusi isi urmeaza calea intunecata, vroiam ceva ca-n Asimov, unde robotii descopera legea zero, adica umanitatea e mai importanta decat viata chiar a unui singur om. Si cel mai important, in Starcraftul vechi si antic, era vorba de rase, nu de personaje, daca vreau telenovele, har Domnului e plin la TV, nu vreau love story ca-n filmele siropoase; Starcraft a fost mereu despre violenta intre specii, nu despre dragostea gen Interstellar.

 

Screenshot2015-08-15 01_46_22Acum, divaghez putin: pe cand Blizzard nu era cumparat de Activision si mai aveau inca ceva “independent”, si cam pe cand bijuteria numita Warcraft 3 mi-a incantat mintea si sufletul, a fost o data un joc FPS pe console. DA, First person shooter ce trebuia sa existe-n universul Starcraft. Ma rog, third person shooter. Adica, filmat din spate. Wow,lumea era incantata, ideea unui fund bine conturat al blondei Nova, inarmata si frumoasa, care sa faca ravagii printre zergi si terani, camuflata optic si c-un arsenal de arme si abilitati psionice parea exact ce trebuia. Plus ca Starcraft in sine e imens ca si lume, erau suficiente intrigi si lupte intre terrani pentru a avea o poveste coerenta si ideea unui multiplayer in care sa te folosesti de unitatile mecanice ale jocului imi face si-acum sa lacrimeze ochii. Din pacate, socoteala de-acasa nu s-a potrivit cu planurile greilor de la Blizzard, si-atunci jocul a fost anulat. Spre marele meu regret. Din fericire, caracterul Nova apare atat in campania Wings of Liberty, unde te poti alia cu ea sau cu Tosh, dar si in Heart of the Swarm, ca si antagonist. Cum Nova are toate calitatile unei continuari de succes, era clar ca Blizzard avea posibilitatea sa faca niste banuti din Starcraft. Desi povestea, oficial, s-a terminat. Si ghici ce? evident, a facut-o. Blizzard deja se gandeste la cum ne va lua banii: exista pre-order pentru URMATOAREA parte. Da, ati citit bine: finalul trilogiei e de fapt transformarea finala a Starcraft in Call of Duty DLC: adica platiti, baieti, pentru expansion, 15 coco. De ce? C-asa, cica, mai prelungim povestea, si sper ca misiunile cu Ghost or sa fie exceptionale. Campania se va numi Nova Covert Ops, si o s-o cumpar. Pentru ca, in ciuda dezamagirii crunte pe care mi-a cauzat-o povestea rasei Protoss, trei pachete cu trei misiuni, adica 15 USD mi se pare decent. Ma rog, 15 Euro pentru ca locuim in Europa… Speram la ceva pachet fizic, dar Blizzard a hotarat altceva.

Screenshot2015-08-15 01_24_21

Inapoi la povestea principala: finalul e absolut dezamagitor (sau ma rog, a fost pt mine). Sincer.  Lupta cu bosii finali putea sa fie numita “Starcraft of Diablo” pentru ca s-a luat la greu din elementele grafice ale RPG_ului, Amon arata parca-i Diablo, Samir Duran nu mai apare deloc ca om in campanie, desi era foarte usor sa fie puse doua-trei scene recreate din Starcraft I, si asteptarile mele au fost inselate: in ciuda filmelor CGI realizate minunat, binele invinge cliseic, pretul victoriei nu inseamna personaje principale murind, cum as fi vrut sa se intample, povestea se duce de la ceva gen Game of Thrones, Red Wedding pe care-l asteptam, cum poate ar fi fost daca se pastra atmosfera de Starcraft I, catre un fel de telenovela mexicana. Cireasa de pe coliva: daca-n Diablo inteleg ca “ala rau” e rau ca “e musai” si pentru ca mna, cu asta se ocupa Diablo, apai intr-o strategie vreau niste motive, niste indicii, ceva acolo: De ce vrea Amon ala rau sa subjuge galaxia? L-au batut ai lui si l-au trimis la orfelinat cand era mic? E rau ca se recreaza cica puritatea formei si a esentei, perfect. Da’ de ce dracu’ se intampla asta pana la urma? Xel’Naga sunt zei, da’ mai degraba arata a Cthulhu.

Screenshot2015-08-15 00_59_05

Acum c-am varsat paharul maniei si amarului, sa-ncep seria laudelor, care nu-s putine: Campania e foarte bine realizata ca si mod de joc: ai atat misiuni pe planete, cat si cateva pe platforme spatiale sau chiar pe nava imensa (Spear of Adun) care tine loc de post de comanda al terranilor (Hyperion) sau de Leviathan pentru zergi. De tinut m-a tinut in priza, e mai mult decat “mergi la locatia X, fa-ti armata si distruge”. Ca si creativitate, nu prea imi dau seama cat ar mai putea evolua mai mult de-atat strategia in timp real, efectiv nu ai timp sa te plictisesti in timpul misiunilor, daca lasi la o parte blestemata aia de poveste. E incredibil cum au putut baga atat de multe elemente din DOTA/Heart of the Swarm/League of Legends, in care mergi cu eroul si faci X sau Y. De asemenea, ca-n primul Starcraft, exista misiuni in care ai doar una din resurse (o sa vedeti, nu stric surpriza). Un mare bonus l-a reprezentat Alarak, umorul lui cinic a salvat foarte muilt din impresia generala a jocului. Idem, cand Kerrigan apare… mda. Nu-i nimic mai fain decat corpul unei femei frumoase, si-o sa-l vedeti in splendoarea-i, nu chiar goala, ci putin altfel. Ai de ales, ca intr-un RPG, un arbore de talente pentru fiecare tip de unitate, de fapt sunt trei posibilitati de selectie pentru fiecare unitate, fiecare c-un mod de joc putin diferit. Asta in timpul fiecarei misiuni,  asa ca rejucabilitatea campaniei creste si e o placere sa abordezi aceeasi misiune cu unitati diferite, schimband stilul de joc, daca unii se regenereaza mai rapid, altii (Dark Archon) controleaza mintea sau ataca aer-sol. Fiecare misiune are un set de obiective (achievements) de indeplinit, iar distrugerea unor tinte, ajungerea in anumite puncte-cheie sau intr-un interval de timp permit upgrade-ul navei de pe care se lanseaza toate misiunile (Spear of Adun). Mai mult de-atat, upgrade-urile centrului de comanda de unde se lanseaza misiunile inseamna ca poti lansa de pe orbita fie unitati noi, fie cladiri (piloni, ma rog) fie atacuri distructive, misiunile cu Protoss intr-adevar te fac sa simti ca ai in spate elita unei armate a spatiului. Din nou, imi amintesc de Independence Day si de alienii de acolo, fiecare din unitatile Protoss avand scutul ei defensiv.

Multiplayer

 

Evident, de la un joc creat de Blizzard era imposibil sa lipseasca multiplayerul, iar aici Blizzard s-a dat peste cap si a incropit o chestie ce face toti banii: Archon Mode. Cum e aia? Pai, doi jucatori construiesc ceva in comun. Asa, si? veti zice, s-a mai facut, exista n jocuri in care faci un obiectiv alaturi de un prieten. Mda. O fi doar ca aici poti controla ACEEASI armata, ACELEASI unitati, IN ACELASI TIMP. Chesia asta e fantastica daca vrei sa vezi cum un tip mai bun ca tine face constructia bazei, upgrade-urile sau cum isi lanseaza-n valuri atacurile asupra adversarilor, e memorabil ca si feeling.. si e o tona de frustrari daca esti un jucator mai bun si deciziile pe care le ia jucatorul mai slab duc la “rezultate” gen pierderea a jumatate de armata intr-o secunda de neatentie. Starcraft a fost si va ramane prin excelenta un joc al reflexelor si rapiditatii in gandire, sahul asta pe steroizi pedepseste crunt orice greseala si faptul ca-n Legacy of the Void s-au modificat o gramada de unitati (tancurile pot fi luate pe sus acum de Medivac-uri de exempu) il face si mai rapid si mai necrutator. Pentru cunoscatori, faptul ca pornesti cu mai mult de sase drone (de fapt doisprezece), precum si faptul ca mineralele si gazul se termina mult mai repede inseamna un singur lucru: agresivitatea si rapiditatea in dezvoltare sunt si mai mult cautate si urmarite, se vrea o dinamizare a jocului, ceea ce inseamna ca oameni ca mine, trecuti de 35 de ani, nu au nicio sansa de joc competitiv (nu c-as fi fost eu mai mult decat unjucator mediocru, dar ma rog).

Blizzard, pentru a mentine interesul fata de Strarcraft II la cote inalte, a adaugat turnee zilnice si tot felul de bonusuri cu portrete si skin-uri pentru unitati, insa umila mea parere este ca terenul a fost pierdut in momentul in care DOTA 2 a fost lansat de catre Valve, creatorii Half Life 2, si ca va ramane un nucleu hardcore de jucatori Starcraft, cei ce joaca profesionist, urmat la mare distanta in spate de oameni ca mine, ce doresc o detasare rapida intr-o dupa masa libera sau in week-end alaturi de prieteni, si care nu pot sau nu vor sa se adapteze la stilul de joc MOBA (Dota, Lol, Heroes of the Storm samd).

Multiplayerul permite, ca de obicei, lupta contra diferitelor AI-uri, adica lupta contra calculatoarelor, care poate fi modificat ca duritate, dar si ca stil de joc (direct aeriene, atac rapid, expansiune lenta etc), dar si cautarea unor adversari egali ca si nivel, automata, pentru a incerca sa echilibreze situatiile in care un incepator e macelarit de-un jucator avansat.

 

O noua gaselnita, si anume modul co-op e fantastic, a modificat total hartile create de Blizzard sau mod-urile inventate de jucatori: am petrecut deja ore bune in compania unui prieten ca sa cresc eroii in nivel (si cresterea asta in nivel NU se pierde la sfarsitul jocului), si pana acum sunt foarte multumit de modul in care se joaca: ai fie un erou, fie niste abilitati pasive sau nu pe care le controlezi din orbita planetei pe care lupti. Adaugirile astea faine la constructia bazei si a unitatilor, alaturi de posibilitatea de a juca alaturi de un prieten fac ca pastila campaniei sa fie mult mai dulce. Modul co-op probabil va include in viitor plata pentru anumiti eroi (asta-i una din chestiile pe care le urasc, amprenta lacomiei Activision se face simtita tot mai tare) si faptul ca poti juca direct Starcraft Legacy of the Void fara sa treci prin experienta Terran sau Zerg e o greseala, expansion-ul a fost facut stand-alone, si am realizat prea tarziu ca campania (da, intentionata cacofonia) a avut de suferit si s-a diluat tocmai din cauza necesitatii de a livra o poveste usor de ingurgitat pentru noii veniti in universul Starcraft, binele si raul trebuiau definite foarte clar pentru a nu-i aliena pentru cei ce pun mana prima oara pe acest joc. Sincer, va recomand cititul cartilor din universul intunecat Starcraft, acum ca vin sarbatorile, se pot gasi pe magazinul oficial Blizzard sau din surse… neoficiale sa zicem, chiar merita sa vedeti unde s-a ajuns si de unde s-a plecat in acest univers militarizat. Cartile sunt mult mai “grele” decat povestea Starcraft II, nu neaparat greu de citit, ci mai intunecate si mai brutale.

 

Screenshot2015-08-15 02_18_03

 

Prezentarea fizica a jocului si prima impresie la unboxing

 

Mi-au dat iar lacrimile de entuziasm cand am luat in mana Collector’s Edition, cutia arata bine, dar… continutul e mai putin de ce speram eu c-o sa fie, niciun mouse pad, drept e, cartea cu povestea, ma rog, Military Field, desene si asa mai departe indulceste putin dezamagirea, insa eu unu’ credeam c-o sa primim un mousepad cu Xel-Naga,cu Kerrigan care (o sa vedeti), cu Artanis, ceva. NIMIC. Ceva continut digital, dragut ce-i drept, dar nu m-a dat pe spate. E drept ca la mine universul Starcraft a fost un prieten fidel timp de 17 ani si ca mi-am facut o promisiune la lansarea primei parti din Starcraft II: ca voi lua Collector’s Edition tot ce apare. Pana acum am tinut-o.

 

Concluzie: DA, merita jucat, DA, e apogeul unei saga de 17 ani, DA, e memorabil in putine momente, DA, povestea e slabuta rau si nu e deloc ce vroiam sa fie. Dar e Starcraft II, multiplayer-ul e fantastic,  co-op mode si archon sunt inegalabil realizate, jocul e optimizat exceptional si e pacat sa-l ratati, in ciuda stilulului bombastic si fortat pe care scenaristii Blizzard l-au adoptat.

27 Decembrie 2015, Timisoara – Marcel Neidoni

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s