RCS & RDS lanseaza astazi, 22 decembrie 2015, oferta dedicata utilizatorilor de cartele preplatite, disponibila in reteaua Digi Mobil. Oferta cuprinde sase optiuni cu preturi intre 2 euro (fara TVA) si 4 euro (fara TVA), prin intermediul carora utilizatorii beneficiaza de minute si SMS-uri nelimitate in reteaua Digi Mobil, sute de minute nationale si trafic de date de pana la 4 GB in reteaua 3G.
Avantajele cartelelor preplatite Digi, care le diferentiaza in piata de prepaid din Romania, sunt: valabilitatea de pana la 3 luni a optiunilor si posibilitatea de activare simultana a 2 optiuni, in orice combinatie, in orice moment pe perioada de valabilitate a creditului.
Noua cartela SIM include un credit initial de 2 euro (fara TVA) pe care utilizatorii pot activa optiuni de 2, 3 si 4 euro (fara TVA) care le aduc acestora un pachet complet de servicii de comunicatii. In functie de optiunea aleasa, utilizatorii au disponibile pachete de beneficii compuse din minute si SMS-uri nelimitate in reteaua Digi Mobil, sute de minute nationale, pana la 4 GB trafic de date in reteaua proprie la viteze 3G de pana la 21,6 Mbps si 100 MB pentru date mobile in roaming national.