Just Cause 2 – pentru ca nebunie, parasute si dictatura in multiplayer (review)

Gamerul nostru de serviciu, Marcel ”munceste” cu drag si spor si in noul an, astfel noi beneficiem de review-uri frumoase, si vom sti pe ce jocuri de PC merita sa dam banii si pe ce nu. Azi va prezinta Just Cause 2.

Just Cause 2 – pentru ca nebunie, parasute si dictatura in multiplayer

De Just Cause 2 am auzit cand era in voga, adica acum cativa ani, si n-am vrut sa-l platesc si nici sa-l piratez, si acu vreo doua saptamani mi-am amintit de el cand am intrat pe Steam: cica s-a lansat un multiplayer pentru joculetul asta…. Ziceau criticii de arta in ale gamingului ca un carlig face cat o mie de cuvinte si ca poti sa sari in sus si-n jos si sa eliberezi o insula de sub tirania nu stiu cui. Bun, zic, poate-poate, dar nu la cinsprezece-douazeci de euro.

Cum Steam l-a oferit la numai 2.5 Euro, m-am gandit c-ar fi bine sa incerc si eu minunatia asta, cica-i over the top…. BUuun, instalez jocul, si clientul de multiplayer, ii dau drumul si… dezamagire – grafica nu mai e ce-a fost la momentul lansarii, ni-s aproape in 2014 si fata de Crysis, jocul asta arata trist rau. In fine, trec peste, povestea e absolut cretina, agentu’ american sare cu parasuta pe insula cu rebelii cei rai, tipa (blonda, desigur!) nici nu clipeste cand e gata sa pice din avionul in care trag inamicii, dar evident e prinsa de incheietura si ridicata ca o pana… Totul e verosimil ca-n Rambo si credibil ca-n povestile Parlamentului cu poporul cel rau 🙂

Evident, ridicolul nu se opreste aici, individu’ principal din povestea asta are un fel de carlig la mana de-l face pe Batman sa roseasca sub capa, sari peste ziduri ca o sperietoare inca din primul minut al jocului si folosesti carligul ca sa-i arunci pe adversari metri buni in aer, ca-n Matrix. Am ras cu pofta cand am vazut cum un glont in cap ii arunca pe inamici peste cap ca pe confetti, si mai ridicol decat carligul e parasuta, care se desface aproape instantaneu, de-ti vine sa-l iei pe Newton si sa-i dai in cap cu legile fizicii: ce fizica, dom’le?! Uite aici cum o reinventam! Primesti puncte pentru ca arunci in aer toata zona (e un fel de indicator numit Chaos in functie de cat de mult faci praf), am folosit un flak cannon ca sa aduc moartea si distrugerea in jur, si sentimentul e absolut inaltator – un fel de spirit malefic al Craciunului, Craciun inseamna explozii, fum si flacari din cladiri.

Teroristii se iau in serios, ceea ce ma enerveaza (doar pe jumatate) ii iert aceasta problema pentru tot ce poti face: cladirile se pot escalada (apropo de Batman, ca-n Origins), poti sa dai cu carligul ce poate fi folosit ca arma melee intr-o cladire sau statuie pana o aduci la pamant, poti ajuta factiunile din joc (mi-am adus aminte de Far Cry 3 la un moment dat si de libertatea de miscare din joc in momentul in care “lucram” undercover pentru Hoyt) si amuzant e ca trebuie sa-l ajuti pe un soi de indiano-pakistanez sa obtina puterea cu ajutorul unei centrale nucleare… Putere.. nucleara – LOL. But wait: there’s more: urmatoarea factiune e a unei bunaciuni de agenta comunista, care vrea sa distrugi diverse obiective sau sa-i convingi pe politicienii locali cu ajutorul rapirilor, santajului sau crimei sa ti se alature. Perfect – comunista frumoasa si perversa – he he. Dar nu va ganditi sa picati in mrejele misteriosilor “angajatori”: vocea unui contrabandist de pe insula iti taie orice urma de empatie, si-ti aminteste ca tu esi capitalistu’ al bun, care salveaza insula… aruncand-o in aer. Curat murdar!

Ca si vehicule, ai la dispozitie tot felul: de la avioanele sau elicopterele factiunilor din joc, la barci cu motor sau automobilele/taxiurile pe care le poti fura ca-n codru (sau GTA sau Sleeping Dogs). Diferenta e ca jocul asta e atat de nebun si de nerealist incat nu-ti vine sa crezi, efectiv te arunci de pe masina in masina ca-n filmele (proaste) chinezesti cu luptatorii care bat cate zece oameni si sar de pe bloc in apa si inapoi, am sarit de pe o barca pe alta, de palea de invidie si Angelina Jolie si Superman sau Batman scoteau carnetu’ si-si luau notite daca ma vedeau.
Ca sa mai reduca din plictiseala care intervine inevitabil dupa cateva ore de joc (sau dupa cateva misiuni care pot deveni frustrant de grele daca nu alegi sa joci pe easy) insula pe care se desfasoara actiunea e impartita pe zone de influenta a factiunilor evident fiecare obiectiv indeplinit duce la marirea influentei unei parti sau alta si de aici sentimentul inaltator de free roaming si ca sa fie si mai si s-au bagat tot felul de concursuri gen mergi cu avionul si fa acrobatii pentru puncte, care puncte pot fi schimbate mai apoi pe arme, vehicole sau poti cere sa fii carat dintr-o parte in alta… la destinatie se ajunge numai cu parasuta, ca-i mai sexy asa, sa pici din inaltul cerului 🙂

Orasele nu mi s-au parut cine stie ce, nu poti intra in cladiri, decat daca acestea fac parte din povestea principala sau sunt legate de misiuni, asa ca adio vise de a intra intr-un spital, banca sau scoala sa pui bombe sau sa salvezi tinerele ostatice. Pur si simplu poti merge linistit pe strada, pana cand vezi o masina care crezi ca te-ar coafa, dupa care o iei prin cinstita metoda “hijack” fara ca tot orasul sa-ti sara in cap… Pacat ca nu exista o metoda de-a juca “riot the city” in care in momentul in care te iei de preacinstitii oraseni s-o iei pe coaja ca-n Bronx: cu pari, cutite sau pistoale… In loc de interventia politiei, pe insula activeaza armata, dar e ineficienta de la bun inceput in fata puterilor de semizeu pe care le detii, singurele arme care m-au pus in cap in cateva zeci de secunde (adica enorm) au fost mitralierele de pe elicoptere. A, sa nu uit: lasati-le naibii de arme cu luneta, shotgunuri sau Uzi-uri. Uitati de pustile de asalt sau de Colt-uri. Jocul asta e epic intr-o privinta: de pe un post fix iei minigun-ul (remember Terminator 2 si Arnold?) si efectiv incepi sa ciurui tot ce-i in jur, fara sa se incalzeasca arma, fara limita de gloante, fara limita de timp. E o metoda buna sa vii de la lucru acasa si sa-ti transpui mintea intr-un decor tropical (sau nu, ca avem si zapada!) si sa tragi de nebun in zeci de oameni, cladiri, canistre cu benzina sau butoaie explozibile pana cand te linistesti. Apropo: v-ati intrebat vreodata cum dracu’ se face ca o armata bine pregatita, in orice joc, isi lasa brambura tot ce poate fi aruncat in aer si mai si sta langa materialele combustibile fara nicio grija? Curios lucru.. Eu unu’ zic ca-i doar o coincidenta nefericita… Asa cum gasesti cutii cu incarcatoare in mai toate shooterele din ziua de azi, puse pe pamant pentru orice nebun care ar vrea sa arunce-n aer sau sa impuste juma’ de oras. Curios… Foarte curios!Norocu’ face ca nu ni-s in viata reala toti sociopati si ca accesu’ la arme e limitat, ca altfel jur ca vreo trei oameni din cei pe care-i cunosc ar merge la ei cu cate-o mini bomba atomica, asa doar in caz ca au o mica altercatie cu colegii, in trafic sau pur si simplu pentru ca “explozie atomica” si pentru ca “bum”. imi cer scuze, prea mult privit la youtube incepe sa-si faca efectul intr-un mod negativ pentru sinapse, devin tot mai dereglate.

Multiplayerul e de fapt un mod, care evident n-a fost disponibil la lansarea jocului si care e distractiv pana la un punct. Nu are nici cap nici coada, niciun fel de obiective, sau cel putin nu-s io atat de capabil mental sa le inteleg, nu poti sa te imparti unei echipe sau alteia, pur si simplu impusti, arunci in aer sau plutesti de nebun prin diverse locatii de pe plansele originale din joc.. Mie sincer nu mi-a placut in mod deosebit, poate pentru ca nu mai sunt fan multiplayer shootere de genul asta sau poate pur si simplu mi-am iesit din mana in ultima vreme.

Per total, o experienta dragutica pentru jumatate de ora sau chiar o ora pe saptamana, daca il prindeti la cativa euro, adica sub cinci, dar eu unul nu as mai plati din nou pentru el decat daca nu as sti ca Sleeping Dogs, desi nu are multiplayer, il mananca la poveste, aspect grafic si chiar fun factor. De apreciat initiativa producatorilor dsi faptul ca mi-a adus aminte intrucatva de Carmageddon si distractia nebuna a anilor 90 in care ucisul pietonilor in multiplayer era activitatea favorita de week-end, dar dupa patru-cinci ore devine repetitiv si parca e nevoie de mai mult ca sa ramana pe HDD pentru multa vreme… asa cum se intampla cu Far Cry 3, care nu reuseste nicicum sa plece din inima mea, in ciuda faptului ca l-am terminat de mult si ca acum joc (cand mai am timp) inegalabilul StarCraft 2.