Nu-l mai introduc, stiti deja, Marcel gaseste timp pentru jocuri nteresante si impartaseste cu noi experientele.

Dupa extra mega super violentu’ Wolfenstein: The New Order si tonele de sange pe ecran (daca eram caine dadeam din coada si baleam ca in fata osului proverbial, sa stiti) am simtit nevoia unui joc putin mai cerebral. Nu prea cerebral, nu am pretentii de geniu 🙂

Asa ca m-am orientat spre un simulator micut si dragut, Tropico 4 pe numele lui… Experienta mea de simulatoare se reduce, din nefericire, la Civilization (seriile vechi) cateva jocuri gen Pharaoh si.. cam atat. Asa ca mi-am luat inima-n dinti, am pus mana pe joc si cardu’ la plata (nu-i o avere pe site-urile cu online keys, se poate plati linistit cu mastercard/visa) si dupa activarea jocului pe Steam, am zis ca gata, incep aventura. Stiam ceva de dictatori sudamericani, insule si factiuni. E de bine! Ecranu’ de start incepe insa cu un alt ecran de login… Nasol, imi amintesc ca jocu’ cere sa te activezi (si) la producatorii jocului, Kalypso adica, asa ca ma conformez, creez un user si-o parola, si let’s go again…

 

Prima imagine, un balon tropical peste o insula, si ritmuri sudamericane de samba, salsa *sau ceva de genu’ *- Ok, incepe muzica in casti si uit ca afara e rece si ploua… Dupa care-mi aleg un nickname pentru “El Presidente”, zambesc la vederea numarului de telefon “1-800-I-Rule” din dreapta jos, si aleg sa joc. Dar, stai, mai e ceva: trebuie sa-ti alegi un avatar sau sa-ti creezi unul.. si aici ma uit la celebrii Eva Peron, Che Guevara sau Fidel, dar si la Noriega, Papa Doc Duvalier, unul din cele 18 personaje reale sau nu, basca optiunea de a crea un caracter custom. Am inceput cu Oscar Malasuerte (care-i inventat) si am inceput sa rad cand am vazut prezentarea facuta de prim-ministrul din Tropico (aproape la fel de inteligent in decizii ca un anumit personaj prim-ministru, stiti voi care) “rebelii ne fac probleme, asa ca am dat foc la ferme sa-i infometez. Acum nu mai avem rebeli, da’ oamenii mor de foame. Ajuta-ne!”

Dau scroll si-mi vad palatul, grafica e chiar Ok pentru un joc care nu-i tocmai nou, evident nu-i fotorealism ca-n Far Cry 3 dar avand in vedere ca-s semizeul conducator intr-un simulator si nu intr-un shooter, nu ma deranjeaza.. Prima misiune e sa pun pe picioare niste ferme, jocul e intuitiv, dau click dreapta si pot sa-mi aleg din ce e de facut: infrastructura, case, turism, industrie, structuri guvernamentale)  poti sari de la un obiectiv la altul, cu ajutorul nepretuitului click dreapta si a functiei de accelerare a timpului, excelenta pentru oamenii ca mine, cu ADHD si lipsa cronica de rabdare. Agricultura e foarte importanta, in primul rand oamenii vor sa aiba ce baga-n burta, politica vine pe locul 2.

Cum in viata de pe Tropico nu e nevoie doar de o republica, pardon dictatura bananiera, intelectualii de pe insula isi doresc scoli generale, licee si facultati (scoala din Tropico NU produce tampiti, poti sa-i “orientezi” pe elevi sau studenti intr-o directie patriarhala, militarista sau monahala) si evident, religia si reprezentantii ei isi doresc, ca-n tara noastra, biserici, catedrale si cat mai multi adepti, daca se poate prohibitie si disparitia cazinourilor si a tentatiilor carnii. Aha. Right… Comunistii vor case si cat mai multe gratuitati, capitalistii profit si exporturi. Noroc ca ai lor preoti nu vor Catedrala Mantuirii Neamului, ca nu terminam jocul veci pururi… Exista o cladire in schimb, Diamond Cathedral si-o optiune de vizita papala!

Dupa investitiile in scoli, drumuri sau centrale electrice, case si fabrici de conserve, vine nota de plata, din ce in ce mai piperata, pentru ca-n jocul asta nimeni nu-ti da gratis nimic, nici macar marile puteri… Asa ca se mai sare c-o spaga, un bonus pentru europeni, americani, rusi sau chinezi, un pic de export pentru Orientu’ Mijlociu, o promisiune pentru ecologisti, cam ca-n realitate. Intre timp, media aservita puterilor le baga-n cap iubitilor tai alegatori ca cica au dreptu’ la alegeri libere si alte prostii… asa ca e nevoie de putina propaganda, parca-i Zgonea in mijlocu’ nostru si ne invata cum sa furam alegerile, si-n plus mai poti sa faci niste promisiuni electorale.. in timp ce-ti pui la punct armata in caz ca le vin idei de libertate locuitorilor. Prea multa oprimare si oamenii te vor detrona, prea mult oferit armatei si generalii vor incerca un coup-d-etat.. greu, dom’le, si dictatura asta cere resurse cerebrale! S-a rezolvat rapid cu liderii factiunilor rivale, au murit (natural!) cu ajutorul unor asasini. Fie-le tarana usoara. Grevele pot fi rezolvate cu drag si spagi… sau cu armata, ca-n anii 30 in timpul crizei. Cum sunt un om milos, le-am dat spaga, pardon, stimulente si-a mers tot ca uns si lubrifiat! Din pacate, fondurile se termina mai rapid ca promisiunile electorale dupa alegeri, asa ca insula trebuie sa genereze venituri… Cum virtual lumea e-n criza, foamea ajuta profiturile… Carne de vita, branza de capra, porumb, cafea, tutun, lemn sau mobila, produse chimice sau chiar arme sunt ingrediente cheie in multumirea financiara… asta ca sa nu punem la socoteala cat de buni sunt contrabandistii la casa omului! Da, exista un doc special pentru contrabandisti, care ajuta mult.

Daca te simti stramtorat, poti aproba de-un test nuclear pe insula “ca la mama acasa” dar risti sa-i superi pe magarii aia de ecologisti, care m-au calcat pe nervi tot jocu’: nu poti sa pui de-o mina sau de-un joagar de lemne, ca urla. Vii cu o centrala pe carbuni, miau, ca polueaza. Nu polueaza, ba, negru’ de carbune in toata zona e doar coincidenta! Glumele pe care le face joculetul sunt excelente, la ridicarea oricarei unitati producatoare, fie ca e ferma sau fabrica, ai optiunea de “program vesel de 14 ore” (sweatshop) sau de lucru normal “easy does it”, si te poti juca in mod flexibil cu oferta salariala. Si cel mai bine, poti sa-i impusti sau sa-i “convingi” pe grevisti.

 

Aproape fiecare cladire pe care-o ridici are cateva optiuni, de la statia horticola ce poate cultiva organic si pana la antrenamentul politistilor (normal sau forte speciale). Din cand in cand, tropicanii vin cu cereri ilare, gen “demolati barurile, omul poate sa comunice beat singur, in grup e pacat” sau “calea spre comunism cere ferme”, fiecare cerere indeplinita iti aduce un bonus din partea uneia din factiuni. Trebuie sa incerci sa multumesti pe toata lumea, ura din partea uneia din factiuni duce la revolte, proteste armate sau chiar la pierderea jocului.

Cum am jucat si cu DLC_ul Modern Times, Facebookul si Twitter-ul pot fi cenzurate pentru marirea productivitatii (hmmm… unele corporatii practica deja la romani chestia asta), mass-media poate fi manipulata si liderii de opinie pot fi mituiti. Uneori ma gandesc ca policienii romani sunt specialisti in joculetul asta, la ce-i aici.

Dincolo de investitii, mine si industrie, balanta politica delicata intre puterile straine (UE, Orientul Mijlociu, SUA si URSS), factiuni rivale si muzica sudamericana, joculetul asta e addictive si nu-l recomand daca vreti sa mai faceti si altceva in ziua respectiva 🙂 Eu am pierdut jumatate de noapte si vroiam sa ma joc o ora-doua… dupa care s-a luat curentul si s-a dus tot (nu activasem functia de salvare automata). Nu obisnuiesc sa dau note pentru ca nu-s obiectiv, dar daca-l luati pe la cinci-sase euro joculetul asta e foarte relaxant pentru o dupa-amiaza de concediu sau de weekend, si sincer e pacat ca forurile conducatoare de la noi nu pun mana pe jocuri de tip sim, pentru ca ar avea multe de invatat (bune si rele) despre cum se conduce o institutie sau tara… Ce nu mi-a placut a fost faptul ca DLC_urile, daca nu luati un Complete Edition, costa mai mult ca jocul, precum si faptul ca muzica, asa simpaticuta cum e, la un moment dat devine repetitiva si poate nu-i pe gustul fiecaruia, din fericire Foobar e la indemana si poti sa-ti faci treaba cu el ca backgrdound music.

11 septembrie 2014, Timisoara – Marcel Neidoni