Nici nu mai e guest-post, e Marcel si un nou review de joc PC, un shooter pur sange
Wolfenstein: The New Order
Putine teme apar atat de des in jocurile pe calculator ca razboaiele… si dintre acestea, al doilea razboi mondial si luptele intre aliati si nazisti predomina fara doar si poate, cel putin in ceea ce priveste shooterele. Pentru cei ca mine, care au pus mana prima oara pe un calculator in anii 90, Wolfenstein3D e mai mult decat referinta, e piatra de temelie, insasi Geneza shooterelor, daca-mi permiteti comparatia, pentru unii e Satana care a adus pac-pac-ul in casele noastre.. si care cica ne-a distrus mintile. Era primul joc in care luptai cu nazistii, grafica era incredibila pentru vremea aceea, si saltul la Doom, Quake si mai apoi Doom3, Rage sau Wolfenstein e absolut colosal. id Software, bunicul daca vreti shooterelor actuale, cu nume care-l echivaleaza pe Bill Gates: Carmack si Romero, geniile care au pus bazele unora din cele mai bune tehnologii pentru jocuri din istorie, care nu doar au pus umarul la realizarea sus-mentionatelor titluri, ci au ajutat enorm industria, prin vanzarile pe care placile video le-au facut… si un sistem de gaming costa, nu gluma. In anii 90, un computer era o mica avere chiar, o placa video buna la ora asta sare bine de 1000 RON, iar rezolutiile cresc ametitor in 2014, deja se vorbeste de 4K, 2k, 3D, acronime care inseamna placi video si mai noi, vanzatori fericiti si gauri in buzunare. Merita? DA. Fara doar si poate. La ora aceasta, jocurile, indiferent ca vorbim de consolele next-gen sau de PC-uri high-end, ofera mai mult decat doua-trei ore de entertainment, ofera o fereastra spre alta lume, iar puterea de procesare creste de la an la an, vorbim de miliarde de tranzistori. Curajul pe care-l are Bethesda, producatorul jocului, m-a indemnat sa optez pentru Wolfenstein, si nu pentru WAtch Dogs, asa cum planuisem pentru jocul ce urma sa-mi troneze pe PC ore bune. De ce?
Despre grafica nu poti spune decat cuvinte de lauda, detaliile cladirilor, peretilor sau soldatilor, atmosfera claustrofoba si tehnologia retro-SF imi plac la nebunie si nu regret pre-comanda si cei 30 de euro platiti pentru un shooter care nu redefineste genul, dar il apropie de origini, pot sa zic si eu “cand eram tanar”: cand eram tanar, nu-ti sarea sanatatea la loc dupa 20 de secunde, ca-n Call of Duty, cand eram eu tanar, o grenada aruncata in mijlocul unor soldati arunca tandru si voios bucati de intestine, cap, maini si picioare in toate directiile, cand eram tanar, povestea nu dura trei ore cu indulgenta (vezi shooterele ultimilor ani, pe car nici macar nu le-as juca daca ar fi gratis) si IQ-ul jucatorului nu era comparat cu o grebla fara dinti. Wolfenstein se achita cu brio de aceste sarcini.
Comparativ cu povestile siropoase si cliseistice din seriile EA Games sau Activision(imi pare rau, eu urasc cu pasiune jegul in care s-a transformat aceasta industrie anuala a shooterelor pe banda rulanta) si cu naratiunea fara pic de smac, verva sau nerv, Bethesda arata cu brio ca stie sa puna oamenii la lucru si sa creeze o lume inspaimantatoare, fara indoiala fiction dar totusi placuta ochiului si inchegata excelent. Universul jocului nu e plin-ochi de coridoare si bariere invizibile(exceptand nivelurile indoor, dar si acolo nu te forteaza nimeni sa mergi pe scari cand poti cauta pasaje secrete) si abordarea semi-deschisa, desi nu e Far Cry 3, imi place. Sunetele sunt redate bine, exista diferente intre pistol, arma cu luneta sau pistolul-mitraliera, cainii robotizati prezenti in joc mi-au dat niste senzatii de horror si adrenalina cat pentru bunjee-jumping. Geniul artistilor de la “Machine Games” producatorii jocului, se vede in modul in care imbina locatiile, trecerea din planul anilor 40 in cel al anilor 60 se face foarte bine, exasperarea, furia si neputinta eroului principal sunt foarte usor de vazut cu ajutorul animatiilor faciale care fac de ras Crysis, chiar si Far Cry 3 si Dishonored.Locatia care mi se pare cea mai sumbra, sadica si controversata este un lagar de concentrare, Belica, in care prizonierii sunt batuti, torturati si executati, experimentele pe oameni, controlul si frica sunt peste tot, caini robotizati si gardieni sadici patruleaza peste tot, camere video si mitraliere intregesc iadul, si colac peste pupaza, am ajuns aproape ars de viu intr-un cuptor, un apropo cat se poate de transparent la soarta detinutilor de la Auschwitz, Birkenau sau Treblinka (la un moment dat, unul din personaje mentioneaza fumul care iese pe cosul crematoriului). In rest, ajungi chiar si pe Luna (o sa vedeti), si ca sa nu intervina plictiseala, producatorii au bagat si secrete, coduri Enigma si misiuni in care te furisezi c-un cutit in mana, gata sa tai tendoane, inimi, gaturi si sa ucizi in felurite si distractive moduri, un fel de arbore de talente (slab fata de cel din Dishonored sau Far Cry 3, dar oricum exista, din fericire) si nu in ultimul rand achievement-uri.







































































Pingback: Tropico 4 – cum sa fii un mic dictator | Z0ltan77