COSMOTE Romania anunta cei 5 castigatori ai celei de-a doua editii a programului Bursele COSMOTE


Numarul studentilor sustinuti prin intermediul programului Bursele COSMOTE s-a dublat anul acesta, ca urmare a incheierii etapei de evaluare a celei de-a doua editii a programului de responsabilitate sociala lansat in 2010. Astfel, 5 noi studenti in anul I vor beneficia, incepand de anul acesta, de suport financiar pe durata studiilor universitare, prin intermediul unei burse în valoare de 150 Euro/luna, echivalent in RON, pe o durata de 9 luni (octombrie-iunie) pe an.

Castigatorii celei de-a doua editii a Burselor COSMOTE de anul acesta sunt: Samsonescu Daniela din Suceava, studenta la Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Stiinte Economice şi Administraţie Publica si la Universitatea de Stiinţe Agricole si Medicina Veterinara “Ion Ionescu de la Brad” Iasi, Facultatea de Horticultura, Balan Elena-Lavinia din Iasi, studenta la Universitatea de Medicina si Farmacie “GR. T. Popa” Iasi, Medicina Generala, Panoschi Cristina-Laura din Neamt, studenta la Academia de Studii Economice, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare in limbi straine, secţia Germana şi la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Straine, Specializarea Germana, Miron Victor-Daniel din Tecuci, Galati, student la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Facultatea de Medicina Generala si Neatu Diana-Andreea din Giurgiu, studenta la Academia de Studii Economice, Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica, specializarea Cibernetica, Statistica si Informatica Economica.

“Suntem incantati sa descoperim si anul acesta tineri talentati, dedicati comunitatii, pasionati si cu o viziune clara asupra domeniilor in care vor sa performeze. Pot spune ca si in aceasta editie am descoperit studenti cu o mare apetenta pentru studii si care au sanse mari sa obtina rezultate foarte bune in cariera lor. Dorim sa felicitam candidatii pentru rezultatele bune de pana acum si sa le uram sa se bucure de acelasi succes si de acum incolo”, a declarat Ruxandra Voda, Corporate Affairs Manager COSMOTE Romania.

Cea de-a doua editie a Burselor COSMOTE a captat atentia a peste 200 de tineri studenti, care au aplicat in perioada 15 septembrie – 15 octombrie, dintre care 168 de aplicatii au fost validate si luate in considerare pentru alegerea celor 25 de finalisti. Juriul editiei 2011 a evaluat cei 25 de finalisti pe parcursul celor doua zile de interviuri, urmate de desemnarea celor 5 castigatori.

Aflat la cea de-a doua editie, programul Bursele COSMOTE se adreseaza tinerilor absolventi ai clasei a XII-a din anii 2010 si 2011, care au fost admisi intr-o institutie de invatamant superior de stat din Romania, in cadrul sesiunii de admitere din 2011.

Mai multe detalii despre program si regulamentul concursului sunt disponibile pe site-ul www.burselecosmote.ro.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.