1 din 4 romani prefera canalele High Definition


Infografic Astra

1 din 4 romani prefera productiile High Definition

  • Alegerea noului furnizor de televiziune depinde intr-o mare masura (60%) de existenta canalelor HD in oferta
  • In ceea ce priveste facilitatile oferite de un nou furnizor, posibilitatea de a controla schimbarea canalelor cu o singura telecomanda este importanta pentru aproape o treime dintre romani
  • 32% dintre romani si-ar schimba furnizorul de televiziune pentru a avea acces la servicii OTT
  • Pro TV  este pe locul 1 in topul preferintelor romanilor cu 21% dintre optiuni

SES Astra Romania anunta rezultatele studiului „Indexul consumului de televiziune in Romania” care isi propune sa creioneze obiceiurile de consum si servicii TV ale romanilor.

In Romania, principalul criteriu de alegere al clientilor de servicii TV atat in ceea ce priveste tipul de conexiune, dar si furnizorul, este practic lipsa de optiuni, arata studiul „Indexul consumului de televiziune in Romania”. Cea mai mare parte dintre respondentii studiului au declarat ca au avut o singura optiune de alegere pentru furnizorul de servicii si/sau tipul de conexiune. Conform datelor furnizate de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), exista aproape 7 milioane de gospodarii care receptioneaza servicii TV. Aproape doua treimi se conecteaza prin cablu, iar jucatorii principali ai pietei de distributie TV sunt, in ordine, RDS&RCS, Telekom si UPC.

O treime dintre romani spun ca au avut o singura varianta atunci cand au ales furnizorul de servicii TV. Acesta este cel mai frecvent raspuns la intrebarea „de ce ati ales acest furnizor?”. Calitatea serviciului oferit ocupa locul al doilea intre motivele alegerii unui furnizor, fiind indicat de 15% dintre intervievati. Pretul pentru serviciile TV vine abia pe locul al treilea ca importanta, mentionat de aproape 14% dintre respondenti. In ordinea importantei pentru consumator urmeaza impachetarea serviciilor telecom (TV, internet, telefonie) la un pret cat mai mic, timpul scurt de instalare sau faptul ca au fost contactati de o persoana de vanzari.

Aceeasi situatie o intalnim si cand vine vorba de tipul conexiunii ales. Cei mai multi (26%) au spus ca au ales un anumit tip de conexiune deoarece acela era singurul disponibil in zona in care locuiesc. Celelalte criterii pe baza carora au facut alegerile sunt, in ordine, oferirea unei calitati mai bune a serviciului (16%), pretul mai mic (12%) sau un numar mai mare de canale TV (10%).

Mihai Ursoi-2Viitorul se vede in High Definition

Un sfert (24%) dintre romanii participanti la studiu au declarat ca isi doresc sa urmareasca emisiunea/filmul sau programul preferat la calitate HD. Procentul ajunge la aproape 50% in cazul romanilor cu venituri mari. Calitatea imaginii si experienta oferita de vizionarea unui program HD sunt importante pentru alegerile viitoare: un nou furnizor de servicii TV si/sau un nou televizor. Aproape 60% dintre respondenti considera important formatul HD in eventualitatea alegerii unui nou furnizor de servicii TV, dar si cumpararii unui nou televizor. In ceea ce priveste genul continutului preferat a fi receptionat in HD, pe primul loc sunt mentionate filmele, urmate de stiri, documentare si sport.

Pusi sa aleaga intre facilitati care ar cantari in schimbarea furnizorului de TV, respondentii au indicat simplitatea in utilizare ca cea mai importanta caracteristica. Aproape 30% dintre ei spun ca si-ar schimba furnizorul cu unul care le-ar oferi o solutie tehnica ce ar elimina cea de-a doua telecomanda. La fel de importanta (33%) este oferta OTT (HBO GO, Video on Demand sau Pay per View) a viitorului operator. 33% dintre fanii productiilor HD s-au declarat interesati de o eventuala oferta OTT care sa-i faca sa-si schimbe furnizorul de televiziune.

Peste 84% dintre respondenti se uita zilnic la TV, arata studiul. Romanii consuma, in medie 3,3 ore de continut TV pe zi, in timpul saptamanii. In zilele de la sfarsitul saptamanii consumul de televiziune creste la aproape 4 ore. In jur de 7% dintre respondenti se uita la televizor peste 8 ore in fiecare zi (indiferent de zi), acestia fiind cei mai avizi telespectatori.

La ce se uita? Canale de stiri (78%), filme (57%), muzica (43%) si audienta generala/divertisment (41%). Topul preferintelor romanilor in materie de canale TV este condus de PRO TV cu aproape 21%, urmat de Kanal D si Antena 1.

“Televiziunea la calitate High Definition, noile tehnologii si facilitati de receptie oferite telespectatorilor sunt elemente care, in viitorul apropiat, vor fi cheie atunci cand vine vorba de alegerea unui furnizor sau altul. Investitiile in calitatea tehnica a continutului vor urma doar un trend ascendent, pentru ca nicio televiziune nu poate sa nu tina cont de preferintele propriilor telespectatori. Acum cinci ani programele produse in HD erau putine dar sportul si programe gen <<nature>> au impulsionat atat publicul, prin calitatea imaginii si a culorilor, cat si producatorii de continut si de echipamente. In viitorul apropiat ne putem astepta ca si mai multe televiziuni, atat locale cat si internationale, sa isi mute productiile SD spre HD fidelizandu-si astfel telespectatorii”, a declarat Mihai Ursoi, Country Manager SES Astra Romania, Bulgaria si Republica Moldova.

Bucuresti – 22 septembrie 2015 – SES Astra Romania

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s