Trei studenti romani si-au propus sa revolutioneze recuperarea medicala


Imagine Cup 2014_ echipa finalista             Trei tineri dezvoltatori romani au concurat vineri cu cei mai buni studenti din lume in cadrul celei de-a XII-a editii Imagine Cup, cea mai populara competitie pentru studenti tehnici, developeri si tineri antreprenori si un pilon fundamental al initiativei globale Microsoft YouthSpark. In fata unei audiente numeroase – 5.000 de studenti, jurati, parteneri si angajati Microsoft – au fost anuntati castigatorii celor 3 categorii ale competitiei – Games, Innovation si World Citizenship. Solutia echipei SMT din Cluj, formata din studentii Bogdan Mursa, Rares Urdea si Bogdan Pop si indrumata de mentorul Dan Suciu, a avansat rapid si cu success pana in finala globala din Seattle, alaturi de alte 34 de proiecte din intreaga lume. Folosind tehnologia Kinect de la Microsoft, proiectul sMilestone consta intr-o solutie care permite persoanelor care au suferit accidente cerebrale sau lovituri grave la cap, sa urmeze un program de recuperare customizat si mai putin traumatizant care poate fi aplicat individual, fara supraveghere medicala.

Rares Urdea, membru al echipei SMT:Experienta a fost minunata, iar juriul a fost extraordinar, ne-a incurajat si motivat sa dezvoltam si mai bine solutia noastra. Acum ne gandim sa implementam solutia noastra in produsele Microsoft, cu ajutorul echipei responsabile de Ease of Access. Suntem foarte entuziasmati si foarte bucurosi ca am ajuns atat de departe.

Editia din acest an a Imagine Cup a gazduit o serie de proiecte care au vizat cresterea performantei in domeniul medical. 80% dintre proiectele inscrise la categoria World Citizenship au propus mijloace inovatoare de a utiliza tehnologia in medicina, in arii precum accesibilitatea la terapie/tratament, terapie/recuperare fizica la distanta, diagnosticare etc. De altfel, proiectele studentilor din intreaga lume adreseaza o serie de probleme curente si valabile global, astfel incat solutiile propuse de ei concentreaza cele mai moderne trenduri tehnologice in medicina: diagnostic rapid, terapia prin joc si terapia sociala prin mijloace digitale, cresterea accesibilitatii.

Catalin Dit, Director de Platforme pentru Dezvoltatori, Microsoft Romania:Segmentul medical este tot mai des in atentia dezvoltatorilor de solutii digitale, fiind puternic vizibil si in programele propuse de tinerii dezvoltatori romani. Este o tendinta care construieste treptat o realitate mai confortabila si un viitor mai promitator pentru oamenii de pretutindeni. Intr-un sistem medical competitiv si de calitate rolul tehnologiei este deosebit de important, iar noi, la Microsoft, sustinem tinerii care, prin solutiile lor, pot provoca schimbari in bine. Imagine Cup este deja o traditie in Romania, cu peste 8.000 de studenti participanti in cele 12 editii, si cu cateva locuri pe podium in multe editii anterioare.

Satya Nadella¸ CEO Microsoft, a transmis, de asemenea, un mesaj de incurajare pentru tinerii participanti: „Nu exista afacere, industrie sau om pe aceasta planeta care sa nu fi fost influentat de tehnologie. Imagine Cup este un program care incurajeaza participantii sa gaseasa solutii la diverse probleme, expunandu-i, in acelasi timp, la un proces indelung de invatare si acomodare a tehnologiei la realitatea curenta. Tinerii dezvoltatori joaca un rol extrem de important in crearea si utilizarea noilor tehnologii intr-o lume tot mai mobila si mai digitala. Felicitari tuturor participantilor pentru efortul depus si pentru creativitate.

Microsoft a anuntat si extinderea competitiei Imagine Cup spre categorii de varsta mai mici, din ambitia de a construi un ecosistem IT tanar si fresh si din dorinta de a incuraja inovatia, pasiunea, munca in echipa si creativitatea de timpuriu.

Castigatorii Imagine Cup 2014

Campion mondial: Eyenaemia, Australia

Categoria Games: Brainy Studio, Russia

Categoria Innovation: Estimeet, New Zealand

Categoria World Citizenship: Eyenaemia, Australia

Juriul: Satya Nadella, CEO Microsoft; Hadi Partovi, founder of Code.org; Erik Martin, GM Reddit

Bucuresti, 4 august 2014 – Microsoft Romania

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.