Consultare asupra viitorului spectrului nealocat la licitatia din 2012


ANCOMAutoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) lanseaza astazi o consultare publica privind alocarea unui bloc de frecvente in banda de 800 MHz si a 8 blocuri de frecvente in banda de 2600 MHz, resurse ramase neadjudecate in urma licitatiei de spectru care a avut loc in cursul anului 2012. Aceste resurse de spectru radio vor fi alocate pentru furnizarea de servicii de comunicatii mobile de banda larga.

In urma licitatiei organizate de ANCOM in anul 2012, au ramas neadjudecate 1 bloc de 2 x 5 MHz in banda de 800 MHz in subbenzile de frecvente pereche 791-796 MHz / 832-837 MHz si 8 blocuri de 2 x 5 MHz in banda de 2600 MHz FDD in subbenzile de frecvente pereche 2530-2570 MHz /2650-2690 MHz.

Autoritatea a elaborat un chestionar care se adreseaza tuturor furnizorilor potential interesati de dobandirea drepturilor de utilizare a unora dintre cele 9 blocuri de frecvente, prin intermediul caruia doreste sa afle opinia industriei privind modul si conditiile de acordare a acestor blocuri, precum si intentiile operatorilor existenti pe piata sau a unor potentiali nou intrati in ceea ce priveste participarea la o eventuala procedura de selectie competitiva pentru alocarea spectrului disponibil.

Astfel, cei interesati sunt invitati sa isi exprime parerea asupra necesitatii si oportunitatii organizarii unei proceduri de selectie competitive pentru alocarea blocurilor de frecvente, a tipului de procedura, a orizontului de timp pentru aceasta si a conditiilor sau restrictiilor asociate procedurii de selectie. Opiniile si intentiile exprimate cu ocazia acestei consultari vor servi la fundamentarea deciziei ANCOM privind acordarea celor 9 blocuri de frecvente.

“Vom oferi din nou celor interesati oportunitatea de a castiga un spectru valoros care le va permite sa ofere pietei din Romania servicii de comunicatii mobile pentru care exista o cerere din ce in ce mai mare. Gradul de utilizare a internetului mobil de banda larga creste constant, iar veniturile obtinute din furnizarea acestor servicii au inregistrat cea mai spectaculoasa crestere in primul semestru al anului trecut, de 45%”, a declarat Catalin Marinescu, presedintele ANCOM.

ANCOM invita toate persoanele interesate sa transmita raspunsuri la intrebarile din chestionarul publicat pe pagina de internet a ANCOM, aici, pana cel tarziu la data de 18.02.2014, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr.2, sector 3, Bucuresti), direct la registratura sau prin intermediul directiilor regionale ale Autoritatii. Observatiile pot fi transmise si prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.

20.01.2014, Bucuresti – ANCOM

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.