Alien: Colonial Marines Review

De fapt, subtitlul acestui review ar trebui sa fie: marirea, decaderea, dezamagirea si dezgustul

Un alt guest post, acelasi Marcel, acum ne sfatuieste ce sa nu cumparam nici din gresala. Mai scriem si despre fail-uri, si se pare ca asta este una mare de tot.

Seria Alien mi-a fost prietena in serile tarzii, datatoare de fiori reci pe sira spinarii si de erectii cand o vedeam pe Sigourney Weaver, cu sanii mici prin maieul in care dormea somnu’ criogenic.
Primul joc Alien vs Predator a fost poate prima senzatie de “ma ca* pe mine de frica interactiv” experimentata vreodata. Si de-atunci, am fost fan al tuturor filmelor de gen, indiferent ca vorbim de Pandorum, Doom, Event

Horizon… Am trecut peste efectele speciale slabe din Alien vs Predator si povestea mai larga decat ochiu’ furtunilor de pe Jupiter (jenant film, proasta poveste), am iertat cu larghete povestea demna de o pitipoanca ambutisata la cerebel din Alien vs Predator 2, am incercat sa rezonez cu Alien Resurrection (pentru ca Winona Ryder)… si am jucat aproape tot ce se poate juca legat de Alien. God damn it, am citit CARTILE(!), am jucat un Predator pe ZX Spectrum cu o grafica de n-ai suporta-o acum nici pe-un Android de mana a treispea, am jucat Alien 3 pe Gameboy in verde si negru, si-o sa joc in continuare Alien cat oi mai fi. Exact pe fraieri ca mine se bazeaza probabil Sega, fie-le falimentul apropiat si producatorii jocului astuia batuti c-un sapun ud invelit in prosop, ca sa nu lase urme.
Prima dezamagire a venit dupa ce-am comandat jocul si, ghici: a “uitat” curierul sa-mi livreze si tricoul… sau a facut Altex economie? In fine, sa zicem c-o sa se rezolve buba asta…
A doua dezamagire: dupa Far Cry 3, speram si eu intr-o textura, o finete, o atmosfera, ceva, acolo…. Ciuciu. NIMIC, parca-i esuat jocu’ din anii ’90 pe monitorul meu azi, atmosfera e circ si zambete, mergi ca un cretin impuscand tot in jur, NIMIC, dar NIMIC care sa-ti puna nervii la incercare ca-n AvP, jocul datorita caruia era sa fac cu nervii cand Bogdan, prietenul la care eram, si-a lasat mana la mine pe umar, si am sarit ca o pisica de frica bulldogului.. Detectorul celebru de prezenta care ma facea sa urlu de stres cand auzeam pingurile mai aproape si mai aproape, ca un clopot al Apocalipsei in creier, e acu’ pur si simplu un indicator ca tre’ sa sparg tot in jur cu arme foarte puternice (da’ bineinteles, lacomia cere si un pachet DLC pe care dobitocii sa dea bani), si in loc de sudoarea care sa-ti curga pe spinare inghetata, acum simti doar cum iti transpira palmele de bucurie ca poti sa ucizi si iar sa ucizi la extraterestrii care vin, vin, vin, fara pic de tactica, se arunca (fir-ar al dracu’ de AI inexistent!) spre arma si parca sunt niste viermi fara creier, nu adversarii periculosi care-ti dadeau senzatia ca esti neputincios in filmul din 1986 al lui
Cameron. Daca Far Cry 3 e ca heroina, addictive si mereu acolo, dornic sa-mi bucure ziua, Aliens: Colonial Marines e asemanator cu oaia.

Stiti ce-mi zice bunica-mea ca face oaia, de proasta ce e? Pai sta linisita s-o mulgi si se c…a-n lapte dupa ce-ai terminat. Nu stiu ce-a fost in capul producatorilor, cine dracu’ a facut Q&A intern la joc, si ce feed-back intern au primit pentru porcaria asta, da’ de la ideea geniala a unui survival game, care ar fi putut fi un etalon pentru serie, s-a ajuns la o voma gameristica, careia ii prefer oricand sa joc un Alien vs Predator vechi, o bere calda sau sarmalele reci (mancare, ca formatia e buna
oricand).