Allview P6 Duo (Stony) – review


IMG_6562                Cum v-am scris si in articolul de unboxing de la sfarsitul anului, acest smartphone era printre putinele  pe care chiar asteptam cu nerabdare sa ajunga la mine. Si inainte de Sarbatori a ajuns si Stony la mine. De atunci pot sa zic ca ne-am imprietenit tare, e printre putinele device-uri de care imi va pare rau  sa ma despart. Mi-a fost de mare folos si in strainatate, am folosit pe SIM1 o cartela din tara respectiva si pe SIM2 numarul de RO. In rest eu n-as fi exact clientul ideal pentru un dual-SIM, folosind serviciile unui singur operator mobil de peste 11 ani, dar asa am mereu si SIM-ul de date in telefon, SIM care altfel s-ar plictisi singur in geanta de laptop in sitck-ul USB.

Am fost curios de el si pentru ca e momentan cel mai scump smartphone vandut sub brand romanesc la noi, la pretul de 1.400 de RON; multi deja stramba din nas, ca mai bine mai pun un pic si cumpara de la un brand ”consacrat”, dar ca va trebui sa isi mai cumpere si unul low-end pentru al doilea SIM, P6-le fiind Dual SIM, si inca unul elegant. Am declarat de mai multe ori ca la mine 4,3” e maxim la ecran, avand degete mai scurte, dar se pare ca Stony cu a lui 4,65” sta bine in mana, e aproape aceeasi marime ca Motorola Razr Maxx, dar cu ecran mai mare aici.IMG_6583Sa vedem ce primim de banii astia:

In cutie gasim pe langa telefon, incarcator, cablu de date si casti stereo (tip ”in ear”, chiar destul de calitative), informatii despre Mobile Security for Android oferit de Bitdefender, manual de utilizare, certificat de garantie  si o folie de protectie pentru ecran cu instructiuni clare de aplicare. Si inca o surpriza placuta, vine cu un card microSD de 16 Gb (class 6) inclus.

Constructie si design: Asa la prima vedere seamana un pic si cu SGSII-ul si HTC One X-ul, un pic din fiecare as zice, per ansamblu e elegant si solid.

Are doar 131.3 grame, cu grosime sub 9 mm, mai exact 8.6mm, cu spate dintr-un material antiaderent si care nici nu se zgaraie. Pe spate jos mai gasim fanta de la difuzor (se aude bine de tot), numele brandului, camera foto sus usor in stanga (daca privim din spate) langa el e blitz-ul LED, pe partea de sus a telefonului avem doar portul USB, in stanga butonul ON/OFF (alegerea asta nu pare foarte inspirata, dar vom reveni asupra lui) in dreapta Volum +/-, iar jos jack-ul (3,5) audio.

La microfon folosesc si la acest model sistemul de reducere a zgomotului (microfon dual cu sistem de reducere a zgomotului ambiental) si intradevar am confirmarea interlocuitorilor ca ma auzeau bine, chiar si cand in sala era mult zgomot (de ex. de Revelion).

IMG_6579 Capacul din spate se deschide simplu, sub capac gasim sloturile pentru cele 2 SIM-uri, si card-ul microSD, surpriza draguta vine deja cu unul de 16 Gb, care pentru multi e si suficient. Sub slotul de SIM-uri e bateria, baterie care nu e detasabila (deja aud carcotasii ca ce nasol, dar nu stiu cu ce ma ajuta daca era detasabil) in schimb e una destul de fortoasa e un Litiu Polymer de 2100 mAh, care face bine fata.

Restul specificatiilor tehnice le gasiti detaliat aici.

IMG_6582Display-ul: e punctul forte al terminalului, e chiar frumos! E un display de 4,65” capacitiv, multitouch, acoperit de Gorilla Glass 2, un Super Amoled + HD Pentile cu rezolutie 1280x720px HD (316dpi), efectiv n-ai ce sa-i reprosezi, culori vii, dar nu exagerat de saturate, foarte apropiat de cele naturale, negru de negru, unghiuri bune, contrast excelent, si consum mic. E o placere sa navighezi pe net, sa citesti stiri, sa te uiti la poze la un film scurt, sau sa te joci. Recunosc ca de cele mai multe ori nici nu mai porneam tableta in pat ma descurcam de pe telefon.

IMG_6571 Camera foto/video: e aceeasi ca in P4 sau P5, e camera de 8.0 Mpx cu autofocus (OV8830) identica cu cea folosita in iPhone 4, desigur cu alt soft. Vine cu geotagging, detectare faciala,  stabilizator, focus prin touch are si o  functie HDR si se descurca bine, dar nu senzational, in lumina buna e OK, inauntru nu mai exceleaza si nu doar zgomotul ci parca sunt usor defocalizate si pe mine nu  m-a convins softul lui, n-am reusit sa ne imprietenim prea bine nu imi place cum se pot schimb setarile, dar asta e subiectiv si te poti obisnui cu el, una peste alta rezultatul, adica pozele sunt OK, le puteti vedea aici asa cum au iesit din telefon, unele cu functia HDR, restul fara, am incercat cat mai multe in diferite conditii de lumina in diferite locatii. In general sunt bune, cel mai prost se descurca in mediu unde trebuie sa foloseasca blitzul, nu prea ii iese focalizarea.

Photo’s made with Allview P6 Stony January 5, 2013

Partea video e OK, nu straluceste, inregistreaza doar in 720p@30fps, dar s-a descurcat binisor si la TOP Tenis Arena, puteti vedea un scurt sample aici:

Sunetul in schimb e bestial, chiar si fara casti e mult peste majoritatea smartphone-urilor, dar cu castile cu care vine (de tip in ear) e o placere, eu am incercat si cu AKG si cu Sennheiser-urile din dotare si da, nu degeaba are un amplificator audio Yamaha, se simte.

Se aude excelent si in convorbiri, si eu aud bine si pe mine ma aude perfect interlocutorul, sistemul cu doua difuzoare (care era folosit la smartphone-uri de Motorola prima data) filtreaza excelent zgomotul de fond, vocea ramanand cristal.

Screenshot_2013-01-15-14-56-59 Sistemul de operare si aplicatiile: Vine cu Android 4.04 ICS usor customizat, procesorul  dual core ARM Cortex A9 de 1 GHz, cu GPU PowerVR SGX 531 face fata cu brio aplicatiilor, si RAM-ul de 1 Gb e suficient deja. Cei 1 GHz nu pot sa zici ca sunt multi, un 1,2 probabil se putea, dar avand in vedere ca nu simt lag in aplicatii, merge fluent si in meniuri nu m-a deranjat, deci doar de dragul cifrelor sau al marketingului, poate cu un consum mai mare eu as zice nu.

Browsingul merge fluent, iar in banchmark-uri a obtinut la mine 2497  in Quadrant Standard si 5810 in Antutu. Pentru un telefon mid class sunt valori decente, dar cel mai important (mult peste aceste cifre) e ca in aplicatii n-am intalnit lag-uri, a mers totul fluent, n-am avut parte de blocaje sau incompatibilitati.

Autonomia: Bateria de 2100 mAh Li-polymer m-a tinut peste o zi, si la mine o zi e cam incarcata, browsing cat e nevoie, localizare cu GPS, poze incarcate pe FB  si am ascultat si ceva muzica (ca da se aude excelent), deci pentru cineva mai putin activ poate fi 2 zile sigur. De altfel am patit si eu de 2-3 ori ca doar a doua zi seara am pus la incarcat.

Concluzii: Avem cel mai bun telefon sub brand romanesc cu acest P6 Stony, si acum vazand cum se comporta pot sa zic ca desi eram sceptic ca se poate vinde la banii astia (1.400 RON acum) acum sunt convins ca da se poate si isi merita fiecare banut. Cum e un review trebuie sa gasim si puncte negative, chiar nu-i usor si nu sunt multe. Butonul de on/off e incomod in stanga, si sus era mai bine si jos su butoanele de volum, si nu e vorba doar de obisnuinta, ci cand incerci sa inchizi ecranul, poti face usor screenshoot accidental (s-a si intamplat de nenumarate ori), senzorul de lumina ambientala care schimba luminozitatea displayului daca e pus pe aceasta setare se adapteaza un pic mai greu, cateodata nu vedeam foarte bine ecranul 1 secunda sau 2, dupa care s-a rezolvat, si eu as mai lucra la softul camerei, ca optica poate mai mult, sunt convins ca softul il trage in jos, desigur eu stiu sa fac poze destul de bune cu el, dar cineva mai putin priceput s-ar putea sa nu fie foarte multumit, dar cam atat pot scrie de rau, ca in rest chiar imi place.

+ uri:

– Displayul Super Amoled + HD cu rezolutie de 1280x720px HD (316dpi) e frumos tare

– Sunetul, deci vor aprecia cei care asculta multa muzica pe smartphone

– Designul subtire si elegant

– Dual SIM

– bateria care la majoritatea utilizatorilor e de 2 zile si nici heavy userii nu raman fara baterie pana seara tarziu.

– accesoriile si cardul microSD de 16Gb  primite in cutie sunt binevenite

– uri:

– Amplasarea butonului de on/off pentru mine e usor incomod, dar pot sa zic ca intr-o luna m-am obisnuit 🙂

– meniul de foto nu e chiar pe placul meu

– senzorul de lumina ambientala e un pic lent

– viteza de 1 GHz pentru cei care ruleaza jocuri mai pretentioase ar putea fi putin, pentru folosire de zi cu zi cu aplicatii obisnuite nu e problema

– pretul ar putea fi mult pentru unii, dar chiar primesti multe pentru suma asta

Allview P6 Duo (Stony)  primeste un 9,5 .

UPDATE: P6 Stony beneficiaza de actualizare de soft, detalii aici

10 responses to “Allview P6 Duo (Stony) – review

  1. Pingback: Allview P6 Stony unboxing (video) | Z0ltan77

  2. Pingback: Allview P5 Quad – review | Z0ltan77

  3. Pingback: Allview lanseaza o tableta si un smartphone Dual-Sim Quad Core | Z0ltan77

  4. Pingback: Allview P6 Quad – Unboxing | Z0ltan77

  5. Pingback: Allview P6 Quad – review | Z0ltan77

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.