Precizez inca de la inceput ca nu e un ”review de restaurant” (cu asta se ocupa altii care se pricep mai bine ca mine) si nici un articol publicitar, am fost invitatul unei cunostinte de pe Facebook la o masa de pranz la restaurantul cu specific unguresc Duna, din Sect. 2 de langa Foisorul de Foc, si rolul meu era mai mult sa apreciez cat e de autentic acest restaurant cu specific unguresc. Asa ca imi voi scrie impresiile despre local si meniu, meniu intradevar unguresc.

Am mai fost aici in Bucuresti in alte 2 restaurante care pretind a fi unguresti, dar adevarul e ca erau departe de ceea ce inseamna gastronomia ungureasca. Nu se rezuma la gulyás, paprika si un pic de chimen.

Restaurantul unguresc e situat pe Str. Iancu Capitanu, Nr.40 din Sect. 2, usor de gasit, e spatios si luminos si e bine separata zona de fumatori cu cel de nefumatori. Cum se poarta in zonele maghiare (atat in Transilvania cat si in Ungaria) masa incepe cu un pic de tarie, in cazul nostru o palinca/tuica adevarata (apreciez undeva pe la 50 de grade) de unde altundeva daca nu din Salaj, urmat de un aperitiv tipic unguresc un fel de crema de branza picanta pe numele lui original ”körözött” pe paine prajita care a deschis apetitul.

A sosit si vinul un Tokaji autentic Furmint, un vin alb sec de calitate din podgoriile renumite Tokaj din Ungaria. E un vin deschis la culoare cu un buchet elegant si armonios. O placere.

A sosit gulyásul de fasole (babgulyás) intr-o oala incapatoare avand aspectul pe care trebuie sa aiba, si gustul, gustul foarte apropiat de ce fac si eu si de ce sunt obisnuit, si ca si consistenta si ca si gust si proportie de carne/fasole/legume cu mentiunea ca noi il mancam mai iute, mult mai iute. Din cate am inteles chiar de la patrona sunt nevoiti sa-l faca mai putin iute, ca lumea asa cere…Dar iuteala si sare sunt usor de adaugat si ulterior.  Comesenii mei au servit o supa crema de legume cu crutoane crocante, arata foarte bine si supa.

Au sosit si muraturile care nu doar aratau intr-un mare fel aveau si gustul aferent, foarte asemanator cu cele facute de tata, noroc ca rapid a ajuns si felul principal ca altfel cred ca mancam muraturile asa cum erau 🙂

Felul principal a fost un paprikas de pui (csirkepaprikás) excelent, gustos, zemos cu galuste, a fost un deliciu. Comeseanul s-a ales cu un paprikás de vitel (borjú paprikás) si nu parea dezavantajat nici el. Si stiam ca mai urmeaza desertul, desertul care in stil unguresc trebuie sa fie ori un somlói galuska ori szilvásgombóc (gombout cu prune).

Ambele au fost delicioase. Mi-a placut tot, acum acasa am studiat si preturile, sunt mai mult decat decente si nu doar pentru Bucuresti, asa ca celor carora le e dor de gusturile din Transilvania, sau celor cateva zeci de mii de maghiari din Bucuresti au un local unde sa se simte ca acasa, iar celor care nu fac parte din nici una din cele doua categorii macar din curiozitate trebuie sa incerce, si sunt convins ca multi se vor reintoarce, ca si mine de altfel 🙂

Jó étvágyat – Pofta buna!