Oaspete prin Tinutul Secuiesc, la Castel Daniel


Da, din nou prin Tinutul Secuiesc, calatorind preponderent prin strainatati uitam deseori ca avem o tara frumoasa, zone inca naturale cu peisaje frumoase, mancare traditionala sanatoasa si gustoasa, oameni calzi care te primesc la ei nu ca turist ci ca oaspete. Da, de fiecare data cand sunt in secuime asta simt. De data asta am fost invitati de proprietarii Castel Daniel sa petrecem cateva zile prin zona si sa redescoperim frumusetea acestor locuri parca rupte din basm.

Bine, bine dar ce sa faci 3-4 zile in zona? Nu stiam exact, aveam plan pentru o zi doua si in rest am zis ca ne vom odihni. Despre castel nu va povestesc prea mult gasiti informatii pe site si odata ajunsi acolo veti afla povestea direct de la cei care se ocupa de aceasta proprietate minunata, care se dateaza din 1680 si care fost restaurata cu mare atentie si grija la detalii de proprietarii actuali si care va primeste cu camere spatioase si frumos personalizate in functie de denumirea lor.

Cum in weekendul cu pricina nu erau oaspeti (fiind o nunta privata pe proprietate) am putut alege cea mai frumoasa camera, care deobicei e prima rezervata, cea denumita ”Castel Gate Room’‘. Camera incapatoare foarte frumos reconditionata cu lemn vechi, pat imens, baie spatioasa. Noi am sosit sambata dimineata cu trenul, da, este tren direct din Bucuresti pana la Augustin (Agostonfalva) la 10 km-ii de Talisoara (Olasztelek), la gara ne-a asteptat Ottilia care ne-a ”facut transferul” la Castel.

N-am pierdut mult timpul prin Castel ca am dorit sa exploram zona, mai exact Cheile Varghisului (Vargyas Szoros), care e o arie protejata de o frumusete rara, cu o biodiveristate vasta si cu multe pesteri de exploatat. Dar gazdele noastre nu ne-au lasat la drum cu mana goala, ne-au dotat cu 2 cosuri pline ochi cu bunatati, astfel ca tura noastra a inceput cu un popas la iarba verde, ca n-aveam cum sa caram cu noi cele 2 cosuri.

Dupa un brunch copios cu bunatati locale, am predat cosurile goale pentru pastrare la un padurar, urmand sa recuperam la intoarcere si am pornit in drumetie.

Rezervatia Naturala Cheile Varghisului (Vargyas Szoros) se intinde pe 830 de ha, prin vale paraul Varghias a format pe parcursul a 4 km-ii un sistem de pesteri pe 4 nivele, unele relativ usor accesibile, altele mai greu. Noi am strabatut o parte buna din Cheile Varghisului (Vargyas Szoros) la nivelul paraului si am urcat la 2 pesteri (una cu o colonie mare de lilieci), am folosit lanternele din dotare si ne-am racorit un pic, ca era neasteptat de cald prin zona, noi venind din Bucuresti speram sa ne racorim pe aici.

Drumul marcat trece prin poteci inguste si podeturi suspendate, chiar ar fi de hoinarit si 2 zile prin vale, cred ca ne mai reintoarcem aici un pic mai bine echipati.

Aria naturala dispune de mai multe tipuri de habitate, astfel: paduri de fag (Luzulo-Fagetum), paduri de tei, arțar, paltin si jugastru pe versanți abrupti, paduri aluviale cu arin negru si frasin, paduri de fag, pajisti seminaturale, tufarișuri pe substrat calcaros, stancarii cu vegetatie chasmofitica, grohotisuri, ravene si pesteri.

Fauna ariei naturale este una diversificata si bine reprezentata de mai multe specii de mamifere, pasari, pesti, reptile, si amfibieni.

Recunosc ca desi nu era un traseu dificil, ne-am obosit si la reintoarcere dupa ce am iesit din chei si am ajuns la asfalt, ne-am bucurat ca ne-a luat cu masina o pereche mai in varsta, doi oameni tare draguti din Brasov, care ne-au dus pana in Talisoara (Olasztelek) pe drum povestindu-ne multe despre zona si despre cum s-au cunoscut ei, tare simaptici si rupeau binisor romana 🙂

Ajunsi la castel am descpoerit un pic proprietatea, am vizitat si restul incaperilor, am descoperit sala de mese si holurile pline de informatii despre castel, istoria zonei si despre Familia Daniel.

Seara am participat la o nunta secuiasaca, (asta nu cereti, nu veti avea in program, rar se insoara/marita cineva din castel) cu tot ce insemana asta, cu traditionala supa de gaina (delicioasa) si cu fripturi si alte bunatati perparate in casa dupa retete de sute de ani,

Noi n-am rezistat mult, ca dimneata am fost matinali ca sa ajungem la trenul care pornea la ora 6:00 din Gara de Nord. A doua zi ne-am gandit sa lenevim mai mult, am cerut micul dejun doar la ora 10:30, dar totusi am fost mai matinali de atat asa ca inainte de micul dejun am vizitat Biserica Reformata din Talsioara (Olasztelek), ingrijitoarea bisericii era foarte amabila ne-a condus prin biserica si am urcat si in turnul bisericii de undea am avut o panorama frumoasa asupra satului 🙂

Cum micul dejun prin secuime e o masa importanta, (cred ca nici nu e corect sa numim ”mic” e un festin de fapt) ne-am intins aproape pana-n pranz cu ea. Fiind vreme frumoasa am servit-o pe terasa, iar bunatatile locale aratau intr-un mare fel, iar de gust nici nu va mai zic, imi ploua in gura si acum cand revad imaginile. Carnatii picanti, slanina proapata, gemurile facute in casa, toate delicioase si cu painea taraneasca locala, facuta la vatra, pur si simplu nu te puteai opri…

Cum era duminica si era si Ziua Orasului in Odorheiul Secuiesc (Székelyudvarhely) am ales sa vizitam oraselul, ca mereu eram doar prin trecere si merita mai multa atentie.

Oraselul e frumos, curat tipic secuiesc, cu cladiri frumos intretinute, cu parc mare, multe gimnazii purtand numele unor presonalitati, scriitori de renume din regiune, cea mai importanta si impozanta fiind Tamási Áron Gimnázium.

Am vizitat Biserica Catolica Szent Miklós, care vegheaza oarecum deasupra orasului si cimitirul de langa de unde am am avut o panorama frumoasa asupra orasului. Ne-a prins si o ploicica usoara de vara, numai bine sa ne retragem la un restaurant local, Gondűző, unde am servit o masa delicioasa.

Era sa uit ca prin centru am gasit o inghetata artizanala foarte faina, local micut, cochet cu multe sortimente de inghetata facute in casa, nu am rezistat sa nu gustam aproape toate 🙂

Ziua urmatoare am facut o mica excursie in Batanii Mici (Kisbacon) satul natal al celui mai cunoscut povestitor maghiar Benedek Elek. Dar inainte sa vizitam casa memoriala, am trecut pe la moara. Moara cu apa functioneaza din 1714 si aproape neschimbat macina graul si porumbul si in zilele noastre, doar cu ajutorul apei, si a pietrelor de moara.

Produce o faina integrala sanatoasa, practic drumul painii aici incepe, morarul ne-a condus prin moara si ne-a explicat totul pe indelete si tot de la el am aflat ca din faina produsa acolo maine urmeaza sa se faca paine la 2 sate distanta. Martia si vineria se face paine la familia Varga din Erdöfüle (Filia), ar fi pacat sa ratam.

Dupa moara am vizitat Casa Memoriala Benedek Elek, cel mai cunoscut povestitor maghiar, opera sa a fost tradusa in multe limbi europene, pe povestile lui am crescut si eu. Era un intelectual deosebit care atat prin opera sa cat si prin alte actiuni a incercat si a reusit sa educe, sa ridice mult secuimea si nu doar. A primit pentru activitatea sa posthumus una din cele mai mari distinctii ale Statului Ungar.

Pe drum inapoi inspre Talisoara (Olasztelek) ne-am oprit la una din multele izvoare de apa minerala Biborteni si ne-am racorit direct de la sursa cu apa minerala de cea mai buna calitate.

Ajunsi napoi la castel am fost martorii pregatirii gemului delicios de capsune ce se serveste la micul dejun, tot personalul la asta lucra 🙂

La pranz am servit (printre altele) o supa de ceapa delicioasa cum n-am servit nici in Paris. Dupa masa copioasa tendinta era de leneveala dar mai erau multe de vazut, asa ca dupa o scurta pauza de cafea, am luat-o pe jos inspre Vargyas (Varghis), unde aveam de vizitat Biserica reformata proiectata de renumitul arhitecht maghiar Makovecz Imre.

O bijuterie si in exterior si in interior. Mai multe imagini gasiti in galeria de sub articol. Tot aici in sat am vizitat si Familia Sütö care de 15 generatii picteaza si lucreaza lemnul, casa lor e un mic muzeu, unde pentru o suma modica (5 lei/persoana parca) iti povestesc despre tainele lucratului in lemn si a picturii.

A fost si asta o plimbare zdravana si am ajuns obositi si infometati inapoi la castel, fix la cina 🙂

Ultima zi stiam exact ce vrem sa facem, doream sa vedem a doua parte din ”drumul painii” partea cea mai interesanta si apetisanta, cum se face exact renumita paine taraneasca secuiasca de cartofi in mod traditional, nu industrial.

Gazdele noastre de la castel au aranjat sa fim primiti la Familia Varga din Erdöfule (Filia) si sa asistam cum se face minunea asta de paine.

N-am cum sa va descriu gustul, e pur si simplu unic.

Nu mai zic ca si aici ne-au pus o masa cu bunatati din casa, cu slanina proapata, untura, rosii, ardei din gradina, ce sa mai, festin adevarat.

Am cunoscut pe d-ul Varga, un perfectionist, genul acela de om care e multumit cu el doar daca iese perfect fiecare bucata de paine. Nu cunoaste compromisuri, nu va folosi niciodata alte ingrediente decat cele necesare, naturale, nu va inlocui cartofii cu fulgi, nu va folosi aditivi, totul doar dupa reteta traditionala, chiar si daca altfel ar putea obtine profituri mai mari. Din fericire mai sunt astfel de oameni. Ne-au primit cu atata caldura si am primit si paine si prajitura si pentru drum de nu stiam cum sa multumim….

Am mai vizitat si un mic atelier de tesaturi unde pe razboaie vechi se fac faimoasele tinute secuiesti si multe alte tesaturi, ar mai fi fost de vizitat fierarul si sigur si altele, dar noi trebuia sa ne intoarcem in Bucuresti.

Dupa o supa/ciorba delicioasa de perisoara, am luat ramas bun, dar cu siguranta ne vom reintoarce poate chiar in toamna cand castelul va avea deja si alte spatii de cazare (noi am vazut in premiera camerele noi, cateva imaigini gasiti in galeria de sub articol) si chiar si un mic spa se pregateste…

Ca si concluzie va zicem sa nu va alocati doar un weekend, mai prelungiti cu o zi, doua. Aveti ce face prin zona, e frumos, relaxant aveti parte de mancare traditionala, sanatoasa si sa mergeti cu inima deschisa, sunteti bineveniti chiar si daca nu vorbiti limba (maghiara), sunteti tratati ca oaspete cu tot ceea ce inseamna asta, peste tot sunteti serviti si in romana, toti inceraca sa va vorbeasca (si in general si reusesc) si bunavointa exista, conteaza atitudinea cu care plecati, ei sunt acasa aici de sute de ani si vor fi si peste alte sute. Sunt oameni harnici, muncitori si cu mandrie si sincer au si de ce…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s