In drum spre Tana prin Tamatave si descoperind Tana

Cum va povesteam in episodul anterior, in ziua de 3 noiembrie, dupa 4 zile de relaxare, la ora 5.30 dimineata stateam pe jumatate adormiti in portul Ambodifototra din Ile Sainte-Marie, chipurile asteptand feribotul.

Pe la 6 deja ne era foame asa ca doamna cu cornuri proaspete a aparut exact la fix. Nu aveam marunti asa ca ne-a dat pe datorie spunand ca vine ea cand mai gaseste cativa clienti ca sa poata sa ne dea rest. Stia ea ce stia caci am mai stat o ora si in portul ala, timp in care s-a umplut portul de clienti pentru cornurile ei si am platit si noi.

De fapt era chiar sa ramanem in Ile Sainte-Marie caci nici macar nu figuram pe lista cu bilete – ca la noi, birourile nu comunica intre ele si nu au anuntat aici ca avem bilete dus intors. Dar pana la urma am urcat si am pornit spre Soanierana Ivongo.

La 9 eram deja pe partea cealalta, inapoi pe insula mare, unde ne astepta Leonard. Cu aceleasi aventuri si cu echilibristica printre noroaie si case, am ajuns la masina si am pornit in sfarsit spre Tamatave. Urma sa luam pranzul acolo.

Pe drum caldura mare, asa ca la primul vanzator da nuci de cocos ne-am oprit sa ne hidratam. Oricat de cald ar fi ”laptele” de cocos e mereu racoritor coaja groasa izoleaza bine.

Toamasina inseamna sarat si ii se zice si Tamatave, orasul port din estul Madagascarului capitala provinciei Atsinanana cu aprox. 200.000 de locuitori situat la la 215 km-i de capitala este cel mai mare port din Madagascar. 90% din importul/exportul de marfa are loc pe apa iar 90% din total transporturi pe apa are loc din si prin Tamatave. Are un climat tropical cu septembrie – noiembrie mai uscat si cu februarie – aprilie mai ploios.

In Tamatave ne-am oprit direct in centru, ne-am plimbat un pic pe aleile strajuite de palmieri, si ne-am plimbat putin pe plaja municipala. Nu as putea sa v-o descriu, ma simteam in filmele acelea vechi alb negru cu terase cu de toate, copii care alergau de ici colo, oameni tolaniti pe sezlonguri dezmembrate si cu picioarele desculte afundate in nisip, un calaret si calul lui la trap, un vapor care tocmai acosta, un altul care se pregatea sa plece, copii scaldanduse in superbul Ocean Indian, altii cu bicicleta pe plaja, pescari tragand de plase pline de pesti.

Un amalgam de culori, de voci, de activitati, fiecare in lumea lui dar adunati impreuna intr-un loc anapoda dar placut si nesperat de curat.

De acolo ne-am dus sa luam pranzul la un fel de bar – restaurant in centru la un colt de strada.

Am consumat o sticla mare de bere rece (cred ca avea in jur de 700 ml) si apoi o supa de peste excelenta urmat de un steak de zebu cu cartofi prajiti si o salata de fructe la final.

Dupa masa am pornit mai departe spre Tana caci mai aveam vreo 6-7 ore inainte. Am ajuns in Tana seara, cu mici emotii pe traseu dupa ce se lasase seara caci lumini nu sunt mai niciunde si apareau de te mir unde motociclete, oamanei, animale in lumina farurilor si trebuia sa ai mare grija si incepuse si o ploaie tropicala anuntand ca ne apropiem incet de sezonul ploios, (mijlocul lui Noiembrie – Aprilie) perioada in care nu va recomandam sa calatoriti in Madagascar, drumurile sunt practicabile doar cu jeepuri si bolile tropicale sunt mai frecvente in aceasta perioada.

Ajunsi in Tana am prins ora de varf si am inaintat incet pe strazile noroioase si plin de oameni, biciclisti. Am mai prins un supermarket deschis, dar era cam golit am gasit cateva chifle si ceva ingrediente pentru supa ramen pe care ni le-a pregatit Leonard. Dupa supa am mai povestit un pic si ne-am prgatit bagajele.

A doua zi urma sa vizitam Tana iar seara sa plecam la aeroport – vacanta era pe sfarsite. Pentru vizita Tanei aveam deja pe To Do sa schimbam bani si sa luam ciocolata si suveniruri. Asa ca dis de dimineata, dupa micul dejun, am pornit spre gara sa schimbam banii. Leonard a sunat valutistul care nu era in oras, asa ca a trebuit sa gaseasca un altul care putea sa vina dar doar pe la 10. Am vizitat un pic gara, cladire impozanta inauntru cu magazine frunoase.

Leonard a decis sa ne arata pana atunci downtown Tana. Orasul Tana – Antananarivo, capitala Madagascarului are un pic peste 2 milioane de locuitorisi este asezat in 3 straturi, downtown, centrul – midtown, si upper town, efectiv asezate pe terase de pamant, cel mai jos fiind downtown evident.

In dowmntown traiesc un amalgam de chinezi, pakinstanesi, indieni, arabi, si alte nationalitati, care toti incearca sa iti vanda ceva, orice, si sa castige un ban. Am trecut pe stradutele acelea cu usile blocate si cu geamul intredeschis.

Aici – ne povestea Leonard – nu ajung mai niciodata turistii – si, da este periculos sa expui orice. Iti iau aparatul foto de la gat si din masina fara nici o problema. Vand orice oricui, gasesti absolut orice produs, si toate sunt contrafacute, au dificultati de subsistenta cum ar fi sa aiba suficienta apa iar acolo intr-adevar salubritatea este problema.

Cam asa e downtown-ul din masina:

Dupa cum v-am spus, am trecut pe acele strazi cu usile blocate, din cartierul chinez in cel pakistanezsi am iesit inapoi pe strada care ducea la gara.

Gara e o cladire veche, foarte frumoasa, dar care nu mai functioneaza. Acum gazduieste un restaurant scump si magazine de arta si turistice cu preturi pe masura. Cat am asteptat valutistul Leonard ne-a rugat sa nu iesim din incinta curtii din fata garii fara el sau cu aparatul la gat.

Am schimbat banii – de data asta am negociat mai dur caci valutistul nou era pus pe treaba sa ne pacaleasca usor – si am plecat spre ciocolaterie. Leonard ne promisese ca ne duce in locul unde este cea mai buna ciocolata din Madagascar – ciocolateria Robert. Desi intr-o zona intre down si mid town, usor dubioasa, ciocolateria avea usi masive, locuri de parcare chiar in fata si un valet la usa. Doamnele au fost extrem de amabile, stiau si engleza cat de cat, si amestecat cu putina franceza si cu Leonard cu noi, am ales din fiecare si pentru fiecare cate ceva. am si gustat din cateva si ni s-au arut delicioase, ajunsi acasa si cautat un pic pe net am aflat ca nu degeaba, de curand au castigat mai multe premii atat la concursuri din New York cat si in Londra.

Cam asa se fabrica una din cele mai bune ciocolati din lume:

Desi am luat o multime de ciocolati, dupa ce am plecat, parca ne-am mai fi intors o data. Dar eram cu banii socotiti si inca nu luasem suveniruri.

Am pornit mai departe, Leonard ne-a aratat mid-town, unde stau oamenii care au un nivel de trai mediu, cum suntem noi, cei care isi permit o scoala cat de cat , o masina, un apartament cu apa si toate conditiile necesare unui trai obisnuit. Am intrat si in primul lor mall si in acelasi timp loc rezidential unde stau in general expatii, cu blocuri si case moderne, cu bariera, garaje, lac amenajat si supravegheat – Masai.

In mid Tana sunt mall-uri si librarii si blocuri si scoli exact ca la noi si aceeasi aglomeratie de oameni si masini.

Dar dupa ce urci mai sus si ajungi in upper Tana, zona rezidentiala cu biserici vechi, case de ambasadori si castel, aglomeratia dispare.

Acolo te poti plimba pe strazi sub umbra copacilor, poti admira impreuna cu copiii iesiti de la scoala cate un cameleon atarnand pe o ramura – pe care noi evident nu l-am vazut, ni l-au aratat copiii, poti vizita muzee si castele, cum ar fi The Rova – palatul regal, Andafiavaratra -palatul prim ministrului, vechiul palat al justitiei in Avaradrova, templul Ampahamarinana, catedrala crestina Ambohimanoro si nu in ultimul rand cartierul rezidential de lux Andohalo, un cartier vechi, istoric, care guverneaza Tana de sus si de unde ai o panorama extraordinara asupra intregului oras.

Dupa ce am facut suficiente poze de sus cu panorama si cu diverse atractii turistice, am decis ca era timpul sa o luam din loc. Era ora 12 deja si nu luasem suveniruri.

Asa ca Leonard ne-a dus la cea mai mare expozitie de suveniruri din Madagascar, sau mai bine zis la locul unde se aduna cei mai multi vanzatori de suveniruri din Tana, loc aflat la iesirea din Tana spre drumul catre vila lui.

Ne-a lasat acolo si ne-a zis sa stam cat vrem dar sa nu uitam sa negociem si ne-a dat un singur pont – punem lua tricouri si la 10 dolari. Noi trebuia sa luam vreo 10 tricouri si minim 10 magneti, asa ca am inceput cautarile. Am si negociat bine dar ne-am si pacalit pe ici pe colo, dar dupa aproape o ora am iesit invingatori cu magneti si tricouri pentru toata lumea. Au bumbac bun deci tricourile par sa fie de calitate.

Asa ca am urcat in masina si ne-am intors la vila – era deja pranzul. Leonard ne-a pregatit o supa – ne opriseram si la un supermarket in drum de unde am luat rom si cafea (ambele sunt de top), ceai si inca 2-3 ciocolati, dar si supa raven si niste banane, asa ca avea suficienta mancare pentru toata lumea.

Pana a pregatit el pranzul am urcat sus cu Adina si am pus si cadourile in bagaje. La 5 eram deja pregatiti sa plecam. Urma sa ne oprim in Tana sa luam cina cu Rakotonirina Rasata Raveloson Niry (sa-i zicem mai scurt Miss Niry) cea care ne-a ajutat si pe noi si pe Leonard cu cazarile si ghizii din Diego Suarez si Andasibe, iar apoi ne duceam la aeroport.

In Tana insa dupa 5 este ca in Bucuresti – tot traficul e blocat. Ne-a luat o ora sa ajungem in centru de unde sa o luam pe colega lui Leonard si inca jumatate de ora sa ajungem la locul unde urma sa cinam. Era o pizzerie restaurant chiar in centru, dar foarte curata si dragutza. Aveau si bar si ceea ce am presupus ca e club – discoteca. Adina si-a luat creveti, nu pizza si nici paste si erau chiar foarte buni. Noi restul am mancat paste si pizza. Nu ne grabeam caci noi aveam zborul la 1 noaptea.

Am mancat deci fara graba si am stat la povesti cu Leonard si colega sa de la agentie, Miss Niry. Pe la 9 am decis totusi sa incheiem, Miss Niry avea 2 copii care o asteptau acasa, iar Leonard deja era satul de noi probabil 🙂 Asa ca l-am rugat sa ne duca la aeroport si sa ne lase acolo. L-am convins cu greu sa plece la familia lui sa nu mai stea cu noi ca oricum nu era mai bine. Caci aeroportul din Tana nu are decat o cafenea sus la etaj si 2 magazine butic de suveniruri.

Dar ne-am asezat la o masa in cafenea si ne-am pus pe asteptat. Adina facea integrame si la 10 minute coboram cu schimbul la parter, in zona de imbarcare, caci acolo era wireless . De altfel netul mergea bine, dar doar jos la parter intr-un anume loc. Cam asa au trecut cele 3 ore si ceva pana la imbarcare. De acolo ne-am luat cu procedurile de imbarcare si a mai trecut cumva timpul.

Ne parea tare rau ca se sfarsise excursia, dar abia asteptam sa urcam in avion pentru ca eram obositi. Asa ca ne bucuram cand am zarit pe pista Airbus A340-300 -ul (A343) Air France. Pe vato International Airport din Antananarivo nu se complica cu autobuze si din astea, am mers direct la avion. Am avut un zbor perfect si lin, chiar am dormit bine 🙂

Si pana la urma mai aveam o zi de vacanta, Parisul, unde urma sa facem escala de dimineata de la 10 cand ajungeam pana seara la 6, deci am schimbat ”Bon jour”-ul de Madagascar pe ”Bon jour”-ul de Paris. In urmatorul articol veti gasi si cateva trips&tricks pentru o calatorie reusita in fascinantul Madagascar.

In galeria de mai jos gasiti cateva imagini, iar pentru toate fotografiile ce apartin al acestui episod click pe imaginea cu aleea de palmieri din Tamatave si sunteti in galeria Picasa. Imaginile au fost realizate cu Sony RX10 .