In epsidoul de pregatiri am explicat pe scurt de ce Madagascar, nu mai repet, am dorit sa vedem o flora si o fauna unica, am dorit sa vedem Oceanul Indian cat mai pur si mai natural, am dorit sa fim aproape de oameni, animale, sa descoperim aceasta insula magica, si va pot spune acum ca ne-a iesit, si ne-a iesit mult peste asteptari!

In primavara ne-am decis definitiv, dupa ce am vazut un documentar fascinant pe DocuBox HD (un canal care la noi e exclusiv pe Orange TV), deci destinatia era fixata. Ne-a ajutat si ca un prieten bun avea o cunostinta buna care avea rude in Madagascar, deci ghidul local (gazda si sofer in acelasi timp) era rezolvat, urma sa gasim bilete de avion rezonabile, ca in cazul Madagascarului de ieftin nu putem vorbi. Nu e concurenta mare, zboara doar Air France, Air Madagascar si Air Mauritius, si mai sunt ceva zboruri de Cross Air din sudul Frantei. Nefiind diferente semnificative, si oricat de aventurieri am fi in aer preferam siguranta si eleganta, am ales  Air France.

Totul a inceput dis de dimineta, trezirea pe la 4 (nu era nevoie de ceas, ne-am trezit fara, indiferent cat de des calatorim senzatia e aceeasi)  comandat taxiul prin aplicatie, la aeroport primire calduroasa, fiind clienti Sky Priority (Flying Blue Silver) am avut parte de atentie sporita, bagaje infoliate si label de priority pe ele. Zborul Bucuresti – Paris, AF 1089 efectuat cu un Airbus A321 a fost una din cele mai linistite si line zboruri pe care le-am avut, nici apa nu se misca in pahar, am primit si o gustare bunicica.

Dupa aterizare ne-am gasit rapid poarta de imbarcare in modernul hub Charles de Gaulle Terminalul 2E unde am si zarit pasarea noastra  Boeing-ul urias 777-300 care in functie de configuratie are capacitatea de a transporta intre   370 si 550 de pasageri.

Am avut locuri langa geam, eu am ales mancare speciala (kosher) si a fost o alegere inspirata, de stiut ca daca ai mancare speciala o primesti inaintea celorlalti, acum chiar cu vreo 40 de minute inaintea celorlalti.

Dupa ce am mancat ne-am pus la filme, ai din ce alege, si filme chiar recente, deci au trecut cumva cele 11 ore si un pic; trebuiau sa fie 10 ore 40, dar am pierdut primul slot la decolare si am mai stat jumate de ora pana am putut decola.

Am admirat de sus cum treceam deaspura Greciei, si apoi deasupra Africii, apoi am si dormit vreo 2-3 ore, am mai vizionat un film, si apoi ne-au deranjat cu cina, acelasi tratament pentru mine – cu vreo jumate de ora mai repede a venit, am si terminat pana au inceput sa distribuie pentru ceilalti, asa ca am primit si o portie normala dupa meniul special 🙂

Sigur n-a ramas nimeni fara mancare, de obicei le ramane 10-15%, deci n-am raportat greseala 🙂

Am aterizat noaptea cu putin inainte de miezul noptii pe Ivato Airprt din Antanarivo, un aeroport destul de rudimentar, dar unde am fost atent verificati de Ebola trecand toti pe langa o persoana cu termometru cu laser, dupa care am stat la coada sa predam formularele completate pentru viza/sedere, dupa care alta coada sa primim efectiv viza/stampila in pasaport, era cald, noi imbracati inca destul de gros, dar in jumate de ora am scapat, si am ajuns la iesire, unde am dat rapid de Leonard (ghidul nostru), care ne-a bagat in masina cu bagaje cu tot care toate au ajuns cu bine 🙂 si am luat-o inspre Ambohitrimanjaka, un mic satuc de langa Antananarivo unde Leonard avea un guest-house, o mica fortareata (deci nu exagerez, ziduri inalte de beton, vreo 3 porti incuiate) cu priveliste faina. Desigur din asta noi noaptea n-am vazut mare lucru, am simtit caldura care ne-a lovit de la 12-13 grade la 26 cat erau seara si umiditate mare. Iluminatul public nu prea exista in schimb gropi din belsug, dar in aprox. 20 de minute eram deja in casa. Am introdus SIM-ul Telma am facut setarile manual ca cele automate pentru Allview X1 Soul-ul folosit ca telefon pentru net n-au sosit, dar eram pregatit am avut setarile notate de acasa, asa ca in cateva minute eram deja pe net. Am pus telefoanele la incarcat am facut un dus rapid si am incercat sa dormim. N-a mers prea grozav, eram foarte entuziasmati si abia asteptam sa se faca dimineata.

Si se facu, repede de tot, pe la 5 si un pic. De stiut in Madgascar se face zi foarte devreme, in schimb se si intuneca repede, astfel ca ritmul de viata e diferit, oamenii se trezesc pe la 5-6 si se culca seara pe la 8-9. De la 6 e intuneric bezna. Dimineata am admirat peisajul din Ambohitrimanjaka de la inaltime, pe la 6 lucrau deja pe lanurile de orez, iar pe la 7 era plin de elevi pe carari care se grabeau la scoala.

Am luat un mic dejun tipic malagasy, adica cu orez si carne de zebu prajit, sigur era si gem si lapte si ceai, dar atractia principala era orez-ul roz cu zebu (vita lor, o sa vedeti poze cu ele). N-am zabovit mult, am savurat cafeaua, au o cafea excelenta, dupa care ne-am pregatit de drum – drum lung de vreo 1150 de km-i  pana-n nord, la Diego-Suarez (Antsiranana). Puteam zbura intern, dar am vrut sa vedem pe zi Madagascarul de mijloc si viata in zonele rurale de pe drum, asa ca am ales cu masina.

Inainte de a porni la drum am mai avut ceva de facut, am schimbat cateva sute de euro in Ariary, asa ca am intrat in Tana (Antananarivo) unde la o benzinarie am asteptat valutistul local. In drum spre Tana am admirat cum spala rufele femeile in rau, si apoi le usuca pe mal, serviciu pe care poti sa il comanzi si pentru aproximativ 2 euro si a doua zi ai hainele curate si uscate aduse acasa.

Pana asteptam valutistul local intr-o benzinarie, am impartit cateva bomboane la copii din jur, care s-au bucurat mult, apoi a venit valutistul, cu o caruta de bani, si in cateva minute am devenit ”milionari”. Ne-a dat un curs bun 3.200 de Ariary pe un euro (ulterior cand am mai schimbat suma mai mare a dat curs si mai bun) deci am fost multumit, si am pornit la drum.

Drumul inspre Nord, cel putin primii 5-600 de km-i nu a fost rau deloc, adica asfalt chiar decent, sigur multe seprentine si destul de ingust, dar totusi peste asteptari, Leonard sofer excelent, dar usor agresiv asa cu ochi europeni, chiar si eu obsnuit cu stilul sportiv al Adinei ma tineam de ce puteam 🙂

Adina a stat mai mult in spate, a si dormit cum a putut, desi cam are rau de masina daca nu e la volan si mai era si foarte cald iar aerul conditionat nu prea functiona, doar cel natural – cu geamurile jos.

Ne-am oprit de vreo 3 ori in sate mai rasarite, adica cele care aveau cate un barulet-terasa la indemana, unde am luat de fiecare data cola. In general, adica mai tot timpul, atat gasesti in acele sate – o terasa cu 2 mese sau bancute de unde poti lua o Cola. Nu au cosuri de gunoi iar toaleta e cu bani, adica la proprietar in casa (probabil singura casa care avea asa ceva) sau fara bani, adica in jurul satului in spatele caselor sau intr-o toaleta improvizata in curtea din spate. Altfel mai sunt orasele, unde sunt si case de caramida si beton si toalete si mai gasesti si unde sa mananci, ceea ce am si facut seara cand am gasit in Antsohihy.

Pe drum, in afara de satele cu colibe de paie si acoperis facut din planta lor locala – Travelers palm, oameni in general veseli, carute trase de zebu si cate un camion stricat pe marginea drumului inconjurat de “mecanici”amatori care il reparau ca la noi pe vremuri, mai intalneai din cand in cand cate un maxibus – autobuzul lor specific pe distante lungi – burdusit ca in desene cu toate bagajele deasupra si inauntru plin ochi de oameni pe scaun sau in picioare, cati incap. M-am bucurat cand am vazut acest maxitaxi ca nu am optat pentru aceasta optiune (cum vroia Adina initial) si avem masina noastra.

Caldura a fost inabusitoare asa ca spre seara a fost o binecuvantare ca s-a mai racorit. In Antsohihy am ajuns tarziu, pe la 9 seara, si ne-am cazat la un complex care era evident in constructie, si ne-au dat o casuta – camera si baie. A fost foarte ieftin, vreo 11 euro, dar conditii rudimentare. In complex nu era lumina deloc dar in cabana aveau de la generator deci am vazut cat sa facem un dus. Aveau si plasa de tantari ceea ce a fost foarte bine, aveam nevoie.

Masa am luat-o in oras tot la o lumina foarte slaba, orasul in general avea mereu pana de curent. Am gasit un loc unde am mancat, o terasa unde era un gratar si langa era peste si pui crud si iti alegeai tu bucatile pe care le vrei prajite, dar altfel a fost chiar foarte gustos. Am luat si o sticla de Cola mare si totul a fost cam 7 euro pentru 3 persoane.

In noaptea aceea nu am dormit foarte bine, era foarte clad, conditiile destul de precare (adica totul curat, dar nu stiai cat va fi lumina, cat tine generatorul, aerul conditionat era furnizat de un ventilator) noi foarte obositi. Era a treia noapte cand nu prea dormim – cred ca in total am dormit vreo 5 ore. Convenisem sa plecam la 6 dimineata si a fost foarte bine dat fiind ca nu prea am reusit sa ne odihnim.

A doua zi mai aveam cam 400 de km-i pana la Diego-Suarez (Antsiranana) si implicit Oceanul Indian :), dar despre asta in episodul urmator.

Cateva imagini realizate cu Sony Alpha 6000 de la  F64 si Sony RX10 (folosit mai mult de Adina) gasiti in gaelria de mai jos, cine vrea mai multe click pe poza si ajunge in galeria Picasa

 

Prin Madagascar – Zborul, prima noapte in Tana si in drum spre Nord