La mai putin de doua luni de la DreamHack Bucuresti 2013, Romania este din nou gazda unui eveniment de gaming de talie mondiala, la care vor participa peste 200 de jucatori profesionisti si delegati ai federatiilor de sport electronic din mai bine de 50 de tari. Campionatul Mondial de Sport Electronic se va desfasura in perioada 1 – 3 noiembrie, la Sala Polivalenta din Bucuresti, este organizat de Federatia Internationala de Sport Electronic (International eSport Federation – IeSF), de Liga Gamerilor Profesionisti (Professional Gamers League – PGL) si este sustinut de Romtelecom, in calitate de partener principal. Competitia va fi transmisa in direct pe canalul TV Dolce Sport 3 si online pe www.dolcesport.ro.
La evenimentul programat la inceputul lunii noiembrie vor participa delegati din 51 de tari, 42 dintre acestea fiind membre ale Federatiei Internaţionale de Sport Electronic, in timp ce restul, de 9, sunt natiuni care au aderat la IeSF si care, daca indeplinesc criteriile necesare, vor fi primite in federatie.
Afilierea noilor tari membre la federatie se va face prin votul statelor care fac parte deja din IeSF, la Adunarea Generala, ce va avea loc pe data de 1 noiembrie.
“Tot in ziua respectiva vor incepe si competitiile intre natiuni. Vedetele Campionatului Mondial de Sport Electronic sunt diversele jocuri – de la shooter-ul Alliance of Variant Arms (A.V.A.), la jocurile de strategie League of Legends si StarCraft 2 si fighting action-ul Tekken Tag Tournament 2”, a declarat Silviu Stroie, presedintele Ligii Gamerilor Profesionisti.
Un diferentiator al Campionatului Mondial este acela ca numarul disciplinelor jucate de barbati este egal cu cel al turneelor la care vor participa femei. La competitiile de League of Legends si A.V.A. vor participa doar barbati, iar valoarea premiilor este de 20.000 euro si, respectiv, 13.000 euro. Celelalte doua discipline din competitia feminina, unde s-au inscris 13 jucatoare la StarCraft 2 si 10 la Tekken Tag Tournament 2 , ofera premii de cate 2.000 euro.
In plus, spectatorii de la Sala Polivalenta vor avea ocazia sa castige si ei diverse premii in valoarea de peste 7.000 de euro, daca vor participa la concursurile organizate special de catre partenerii evenimentului. In total, premiile evenimentului ajung la valoarea de 44.000 de euro.
Biletele pentru spectatori au fost puse in vanzare pe ComputerGames si au pretul de 25 de lei sau de 5 euro, daca sunt achizitionate prin SMS.
Liga Gamerilor Profesionisti a fost infiinţata in 2002 cu scopul de a sustine si promova dezvoltarea sportului electronic. Romania este membra a Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic din anul 2009. De atunci, cu susţinerea ligii, reprezentantii tarii noastre au participat la toate Campionatele Mondiale, plasand Romania an de an intre primele trei din lume, in clasamentele pe natiuni (http://www.ie-sf.com/).
Silviu Stroie, presedintele Ligii Gamerilor Profesionisti, este membru in board-ul Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic. Pozitia de presedinte al Comisiei Internationale de Arbitri din cadrul federatiei, pe care acesta a obtinut-o la finalul anului trecut, vine ca o confirmare a eforturilor sale si ale ligii, de formare si educare a pietei de gaming din Romania, din ultimii 10 ani.
Campionatul Mondial de Sport Electronic este sustinut de Romtelecom, AMD, Coca Cola, D-Link, Eaton, Jerry’s Pizza, Kingston, LikeIT, Logitech, MadCatz, RIN Grand Hotel, Sony.
Bucuresti, 21 octombrie 2013 – Professional Gamers League