Gamerul nostru de serviciu, Marcel munceste din greu, azi ne povesteste despre Warhammer: Space Marine

Vechii jucatori de strategii RTS isi amintesc probabil (cu placere) ca seria Warhammer 40k cuprindea la un moment dat un univers variat de rase, intr-un concept asemanator cu WarCraft sau StarCraft. Asemanarea nu e deloc intamplatoare, deoarece Blizzard a creat universul WarCraft dupa ce i s-a cerut sa lucreze la Warhammer(o lume cel putin la fel de vasta ca cea din World of Warcraft). Warhammer are de toate pentru toti: magie, demoni, orci, soldati in costume gigantice, extraterestri insectoizi (asa de asemanatori cu zergii, ca-ti dai seama instant c-avem o sursa de inspiratie comuna in StarCraft si Warhammer), Eldar, o rasa antica ce aduce mai mult sau mai putin a protoss, deci putem sa ne asteptam la o gramada de “vaci de muls”. Asa ca Warhammer s-a prezentat cititorilor avizi de SF prin benzi desenate, animatii, jocuri tabletop, strategii real-time (din care marturisesc ca n-am jucat decat o parte, Starcraft mi-a consumat din existenta o buna parte acum cativa ani), dar si un MMORPG, pe care carcotasii l-au criticat pentru ca-i prea “WOW-like”.

Cei de la Relic s-au hotarat sa ne prezinte si viata si “rutina zilnica” din viata unui Ultramarine (un fel de Space Marine imbunatatit cu sangele Imparatului Zeu), stiti voi: birocratie si proceduri, sedinte in departament, team-buildintguri… GLUMESC. Rutina zilnica din viata unui Ultramarine presupune descapatanari, drujbe, sange si actiune mai multa ca-n filmele lui Stallone si Chuck Norris la un loc. Din primul minut de joc, actiunea incepe frenetic, c-un simplu pistol intr-o mana si cu sabia-n mana cealalta (asemanator cu Dishonored) universul distopian Warhammer ni se dezvaluie-n  intreaga-i maretie. Cladirile arata ciclopic, costumele de Space Marine sunt pline de cranii, primul craniu pe care l-am vazut plutind in

aer m-a fascinat (si care e de fapt un soi de reportofon), e de-a dreptul morbid sa ascult un craniu c-o inregistrare audio in timp ce eram plin de sange ca un nebun in bucataria iadului. Evident, incepi decapitand in stanga si-n dreapta orci, de cele mai multe ori inofensivi, cel putin adversarii de inceput, sentimentul e excelent, parca esti ala mare si rau din curtea liceului care-i bate pe aia mici si le fura sandwich-urile. Dar, pe langa dificultatea ce creste dupa cateva ore de joc, parca intervine repetitivitatea sau, mai rau, plictiseala. De ce? Pentru ca “orcii <<e>> rai, hai sa-i batem” e un cliseu pe care l-am auzit de m-am plictisit. Da, jocul ofera la un moment dat si adversari redutabili, si o rasturnare de situatie (cam previzibila, da’ totusi, nu e Game of Thrones, e un joc de actiune), intriga e Ok, avem si-o tipa, dar nu “se leaga” nimic.

Armele se impart in melee si arme de distanta, la primele avem diferite cutite, sabii, topoare si mai apoi, preferatul meu, un “Ciocanel” cu care efectiv spargeam bucati adversarii. In anumite portiuni din joc aveam acces la un Jump Suit, de fapt o pereche de reactoare si o idee imprumutata de la Heinlein si excelenta carte “Starship Troopers” (care-i de un milion de ori mai buna decat porcariile de filme), Cat despre shotgunuri, arme cu plasma/laser sau arme culuneta, avem si din astea, cu precizarea ca putem duce doar patru arme cu noi simultan, alaturi de cateva grenade. Bune si alea pentru  operatii pe creier deschis… Muhahahhaah!

Concluzia personala si ne-obiectiva Warhammer: Space Marine e foarte distractiv, dar in doze micute, nu-i genul de joc care sa te prinda mai mult timp.  E foarte tare sa-i vezi pe Inchizitorii din joc, si cu un mic efort de imaginatie, sa-ti inchipui ce-ar face Biserica Catolica de-ar avea mana libera in zilele noastre, sau intr-un viitor (nu chiar) apropiat, dar din pacate, tema alegerilor morale din joc e exploatata prea putin intr-un action ce devine dupa o vreme repetitiv. Chiar si descapatanarea adversarului, executiile prin calcare pe cap, sangele si urletele pot deveni plictisitoare la un moment dat (desi nu-mi vine sa cred ca zic eu asa ceva 🙂 Multiplayer-ul ofera momentele lui de satisfactie, dar nu e nemaivazut si nu reuseste sa ajunga la valoarea unui Battlefield sau Call of Duty.