In episodul anterior am admirat de sus pitoreasca Valea Viñales, urmand sa coboram in vale si sa exploram aceasta vale de o frumusete greu de descris.

Am trecut prin fuga prin oraselul Viñales, urmand sa ne intoarcem mai tarziu sa-l cunoastem mai de aproape si acum ne indreptam inspre Cueva del Indio, pestera indiana una din atractiile de aici.

Am admirat peisajul, plantatiile de tutun, micile gospodarii taranesti unde parca timpul s-a oprit dar care erau de o frumusete aparte cu pamantul lor de un rosu aprins. In Cuba agricultura e destul de importanta si in general e concentrata in mari CAP-uri cum era pe la noi pe vremuri, irigate printr-un sistem de irigare bine pus la punct si cultivate cu ajutorul tractoarelor si a uneltelor relativ moderne, ex sovietice si chineze, dar aici in vale se cultiva totul doar manual si cu ajutorul animalelor.

Am ajuns in apropierea intrarii Cueva del Indio, aici in restaurant am luat o masa serioasa cu pui prajiti, friptura de porc si cartofi fierti si copti foarte gustosi, si intr-o cantitate care probabil e portia pe o saptamana a unui cubanez de rand, dupa care am primit si o inghetata buna si o cafea delicioasa. Parca cel mai bine ar fi mers un pui de somn dupa masa asta imbelsugata, dar pe noi ne astepta pestera.

Pestera Cueva del Indio e o pestera subterana a carei inaltime ajunge pe alocuri si la 130 de metri. Partial se poate explora si pe jos (pe alocuri e destul de stramt) iar restul cu barca cu motor. In apele verzi traiesc specii de crustacee si pesti orbi, iar deasupra capului zbor mai multe specii de lilieci.

Ne-am imbarcat cate 6-8 in barcute cu motor si am explorat pestera, ghidul care conducea barcuta se pricepea nu gluma, trecand cu viteza destul de mare langa stanci si alte barcute, din cand in cand atentionand sa avem grija la cap, sa ne aplecam sa nu lasam urme de sange pe stancile de pe peretele pesterii. Apa parea destul de adanca, iar vestile de salvare erau mai mult de forma in barcute.

  Dupa 12-15 minute de dat cu barcuta si de admirat diferite forme de stalagtite (daca imi amintesc bine de la orele de geografie sunt cele care atarna de sus, cele care se formeaza jos parca is stalagmite) am zarit si lumina cu care ne-am obisnuit mai greu dupa intunericul din pestera, si am coborat din barcute, multumind cu cateva fise “capitanului de barca” ca am scapat fara sa ne udam 🙂

La iesire erau 2 baieti simpatici care din frunze de palmier (de cocos cred) confectionau diferite obiecte de uz casnic si animalute haioase, Adina primind o calugarita foarte reusita pe palaria de paie, doar asa cadou, baietii au salutat in maghiara si au stiut si numele calugaritei in maghiara, desi nu e un cuvant tocmai usor, dar se pare ca au fost multi turisi unguri pe acolo :). Am luat si noi un bolut foarte rezistent (ei au zis ca tine si 10 ani, sa vedem) si am baut si un guarapo (suc de trestie de zahar) racoritor, si am continuat drumul catre Viñales.

Pe drum ne-am oprit la o mica e bodega de fructe exotice si legume unde am fost giftuiti chiar de catre proprietar cu vreo 7-8 feluri de fructe din care am cunoscut doar ananasul, grapefuitul si nuca de cocos. Am primit si o ”fata de masa” noua, adica o frunza proaspata de banana pe care am servit fructele prospete, toate taiate si feliate cu miscari rapide si precise cu ajutorul unui cutit imens si ascutit. Se pricepea tipul nimic de zis, laptele de cocos la imubunatatit cu miere de albine si cu rom (evident) si ne-a confectionat pe loc 2 paie. La un momentdat nu mai intrau mai multe fructe in mine, desi mai erau, imi era oarecum greu sa las din bunatati acolo, dar toti 4 (noi, ghidul si soferul) cati eram nu mai aveam capacitati 🙂 Totul a costat in jur de 2 dolari (echivalentul in pesos). S-a rezolvat si gustarea dintre masa de pranz si cina.

Am continuat drumul si am ajuns in oraselul Viñales, care este un orasel intemeiat in 1607, este grupat in jurul unei mici piete coloniale care se mandreste cu o frumoasa biserica din secolul al XIX-lea si cu Casa de la Cultura nelipsita din nici un orasel cubanez. Oraseul avea un aer aparte, si se incadra perfect in imaginea intregii vai.

Am lasat oraselul in urma si am ajuns la Mural de la Prehistoria, o pictura (contestata de unii, admirata de altii) de marime impozanta (180 m) comandat de Castro in 1961 pentru a prezenta evolutia omului socialist, la poalele lui se afla un restaurant rustic cu mancare traditioanala, dar pe care n-am vizitat acum din motivul ca nu mai era loc de mancare prin stomacul nostru 🙂

Am ajuns la o ferma de tutun, unde am aflat secretele celui mai bun tutun din lume, care in mare parte in aceasta vale se produce, pamantul si clima fiind perfecte pentru cultivarea lui.

E o munca grea si migaloasa, incep sa inteleg pretul lui (din care desigur doar o parte mica ajunge in buzunarul fermierului), frunzele sunt recoltate din ianuarie pana in martie in 6 etape in functie de pozitia lor. Frunzele cele mai de jos sunt taiate primele doua cate doua cu o secera mica, frunzele de deasupra sunt adunate la un interval de o saptamana pe masura maturarii lor  si la sfarsit este luata si corona frunza din varful plantei si atent sortate dupa marime si grosime (cele mai mari sunt folosite la exterior, cele mai mici pentru umplutura) sunt agatate in uscatorie unde stau aproximativ 60 de zile, in timp ce frunzele pierd cam 85% din apa si capata culoarea rosu-auriu, dupa care sunt  presate si legate in balote, sunt udate (nu mai retin exact cu ce desi au explicat, dar oricum nu ma apuc sa le fac concurenta) si pastrate si asa inca cateva luni, sunt fermentate din nou pentru 60 de zile dupa care sunt impachetate in scoarta de palmier care le ajuta sa-si mentina umiditatea constanta, si dupa o imbatranire de 4 ani  ajung in fabricile de tutun unde sunt rulate si devin una din faimoasele marci de ale lor, Partagas (mai ieftin dar puternic) sau vestitul Cohiba, care in cutii scumpe (care pastreaza umiditatea) pot fi un cadou frumos la orice nivel. Am vazut si floarea de tutun si semintele rotunde si marunte care sunt pastrate cu grija.

Dupa ce am aflat secretul tutunului cubanez, am parasit Valea Viñales, ne-am reintors in Havana pentru ultima noapte in capitala Cubei, a doua zi urmand un drum lung si frumos catre partea de Sud al Cubei, si intalnirea cu incomparabila Marea Caraibelor, plimbare prin Cienfuegos, dar despre astea in episodul urmator.

Toate pozele ce tin de episodul acesta le gasiti aici, si cateva si in galeria de sub articol.