Cuba Holiday – Zborul si primele obiective din Havana


      Soare tropical, plaje insorite, mare si ocean de un albastru imposibil, palmieri regali, nisip alb, briza, miros de rom si tutun, cladiri impresionante, masini frumoase,  muzica latina, cocktailuri, oameni calzi si primitori: CUBA. Un amalgam greu de descris in cuvinte. Cuba nu e doar Havana si Varadero cum din pacate foarte multi turisti cred. Are mult mai mult de aratat decat atat. Din pacate majoritatea turistilor fac gresala (desigur gusturile nu se discuta deci e doar o parere personala) de a cumpara niste sejururi in 2 maxim 3 locatii in hoteluri si atat. Eu zic ca e pacat, e un efort totusi sa ajungi pana acolo (atat financiar cat si fizic zborul fiind destul de lung si cu escala) si sa nu explorezi mai mult, sa nu cunosti oamenii, viata lor reala si peisajele de o frumusete inimaginabila.

Noi am pregatit aceasta calatorie  inca din toamna trecuta, am luat biletele din timp (economisind bani frumosi), contactand ghidul care ne-a ajutat nu doar la obiectivele din Havana si imprejurimi ci si cu rezervarile din locatiile unde am stat si cu excursiile frumoase. Ibolya (ghidul) a facut o treaba excelenta. Impreuna am facut programul noi schitand cam ce am vrea, cate zile avem la dispozitie (12) si ce buget avem.

Bugetul am dorit sa-l respectam si am reusit. Puteam de acelasi buget sa luam un sejur de la o agentie sa vizitam Havana si sa stam in Varadero la un hotel de 4* all inclusive (cum fac majoritatea), dar am ales sa cunoastem mai bine Cuba, sa stam la gazde (de altfel conditiile erau echivalente cu cele din hoteluri de 4* de acolo, mai putin piscina, dar cand ai asa mare eu zic ca-i pacat sa pierzi timpul in piscina) si sa facem multe excursii, dar la sfarsitul sejurului sa lasam 5 zile pt. odihna/plaja atat la Caraibe (Trinidad, Playa Ancon) cat si pe malul Oceanului Atlantic (Varadero). Acum pot sa marturisesc ca am facut cea mai buna alegere!

      Zborul (dus) cu Air France la Budapesta (Airbus A321) a fost rapid si confortabil, Aeroportul din Budapesta (Ferihegy – Liszt Ferenc) frumos, primitor si cu putinele din Europa cu WiFi gratuit,  escala fara probleme. Uriasul Boeing 777-300ER  e destul de comod si modern, personalul amabil, iar mancarea nu e doar gustoasa dar e si mai mult decat suficienta, iar vinul servit e chiar unul de calitate. LCD-uri in fiecare scaun, casti, informatii despre zbor, multe filme, muzica, deci pot sa zic ca au trecut OK cele apoape 10 ore. E important la zborurile lungi ca odata la 2-3 ore sa te ridici sa faci un pic de miscare, ca altfel poti avea probleme cu picioarele.

Dupa aterizarea lina din Havana (pe la 7 seara ora locala)  am recuperat bagajele (toate) am trecut de formalitatile de vama si control, destul de minutios, la intrarea in aeroport am stat ceva la coada pentru ca granicerii cubanezi sunt destul de meticulosi, fiecare intrat e pozat, trebuie sa privesti lung intr-o camera gen webcam, dar in 5 minute primesti stampila pe viza. In aeroport am fost asteptati (cu tablita cu numele) de Ibolya, unguroaica plecata din Budapesta in ’74, care ne-a fost ghidul, am schimbat bani in CUC (pesos convertibles)  1 CUC un pic peste 1 USD. Am iesit din aeroport, o politista negresa ne-a chemat prin statie un taxi (in functie de bagaje si numere de persoane, daca eram mai multi venea microbuz) si am mers pana la cazarea din Havana, la doamna María. Am preluat aproape un mic apartament, cu living, dormitor si baie dotata. Gazda foarte primitoare, ne-a facut rapid un fresh de portocale, am povestit cu Ibolya si am stabilit programul de al doilea zi, care evident incepea cu un tur de forta al Havanei.

Prima noapte nu pot sa zic ca am dormit excelent si din cauza schimbului de fus orar ( 7 ore diferenta is ceva totusi) si a emotiilor, noaptea pe la 2-3 m-am trezit ca si cum as fi dormit suficient, ceasul meu biologic indica ca e 9 dimineata :).

Inainte de micul dejun am iesit sa fac repede cateva poze despre Havana, si despre cubanezii care se duceau la munca/scoala. Nu au iesit grozave, ca lumina deja dimineata era puternica si n-am folosit setarile corecte la sapuniera mea. Am luat micul dejun tipic cubanez cu multe fructe, paine cu unt si miere, fresh de papaya cu portocale (cred) si o cafea buna cubaneza. Au cafea excelenta.

Conform oricarui ghid turistic pentru Havana iti trebuie cel putin 3 zile, 2 fiind alocate Centrului Vechi, dar cu Ibolya am reusit sa batem intr-o singura zi cele 274 de strazi din centrul vechi (ma rog 90% din ele), ne-a povestit foarte mult despre piete, despre istoria cladirilor si a diferitelor zone din oras. Am inceput cu Capitoliu, care e impresionant si doar de la departare incapea in obiectivul meu micut, in fata lor fiind multe masini americane foarte frumoase si bine intretinute, care ofereau serviciu de taxi sau puteau fi inchiriate cu sau fara sofer.

Am facut in zona asta multe poze ca erau cladiri impresionante inconjurate de palmieri regali (copacul simbol al Cubei), apoi am luat-o inspre un parc unde am admirat si copacul Ceiba (Ceiba-pronuntat tzeiba), care e un copac foarte respectat aproape sfant) in Cuba, in general inconjurat cu gard, si e strict interzisa ranirea, taierea lui. Ibolya povestea in maghiara, Adina intelegand deja destul de bine, dar la expresiile mai grele ii traduceam, dupa care au trecut pe spaniola deci Ibolya facea munca dubla, mie in maghiara Adinei cateodata in spaniola.

Am intrat apoi in una din cele mai faimoase fabrici de tigari, in Partagas, am vizitat magazinul/muzeul si am aflat multe despre faimoasele tigari cubaneze facute manual (va urma un articol complet despre ele ca e o mare variatate de forme, marimi si calitate), iar apoi am intrat in “China Town”-ul Havanei, desigur nu va imaginati un cartier intreg doar cateva stradute cu nume chinezesti si localuri, terase.

Acum atat pentru azi, ca suntem in Timisoara si mai povestim si live la prietenii de aici. Va urma. Continuarea aici

Mai multe poze aici sau  click pe poza si cateva in galerie:

Cuba Holiday – Zborul si primele obiective din Havana

11 responses to “Cuba Holiday – Zborul si primele obiective din Havana

  1. Pingback: Cuba Holiday – Havana centrul istoric partea I-a | Z0ltan77

  2. Pingback: Cuba Holiday-Prin Vestul Cubei, Sierra del Rosario, Soroa, Valea Viñales | Z0ltan77

  3. Pingback: Cuba Holiday-Varadero | Z0ltan77

  4. Pingback: Prin Barcelona din nou | Z0ltan77

  5. Pingback: Promo AIR FRANCE KLM: Havana si Rio de Janeiro de la 559 euro | Z0ltan77

  6. Pingback: Oferte Air France KLM: Havana de la 719 euro, Amsterdam 139 dus-intors | Z0ltan77

  7. Buna ziua! Am citit “pe nerasuflate”povestea calatoriei dvs.!Abia acum am dat de ea cautand experiente traite si povestite de calatori pe cont propriu prin Cuba,deoarece planific si eu ceva similar pt. primavara viitoare! Pot sa va spun ca am citit multe relatari,unele cu mai multe detalii despre costuri,dar ,de departe,ati reusit cea mai fermecatoare si detaliata descriere a experientei traite! As vrea sa va intreb in ce luna ati fost (mentionati in text ca era extrasezon) pt. nu as vrea sa prind cea mai aglomerata perioada ,dar nici pe cea a uraganelor sau sezonul ploios!
    Avand deja experienta acestei vacante,daca ar fi sa repetati,cate zile ati aloca si ce anume ati pune pe lista obiectivelor de atins?
    Merci pt. lectura placuta oferita si sper sa nu va fi deranjat cu intrebarile mele!

    • Multumesc pentru aprecieri, si ma bucur ca alegeti Cuba in locul Republicii Dominicane cum aleg multi, o tara sterila care in afara plajelor din fata hotelurilor nu are mai nimic de aratat (si nici nu e prea sigur sa va aventurati in afara zonei hotelurilor).
      Am fost la mijlocul lui Aprilie, pana la sfarsit (am avut 13 zile efective), e ultima luna inca sigura din Mai pana la sfarsitul lui Septembrie e perioada uraganelor, care nu in fiecare an lovesc cu aceasi tarie, dar zile cu ploi abundente pot fi. Martie si Aprilie sunt ideale sau Noiembrie. 3 saptamani ar fi fost ideal atunci mai vizitam sigur si Santiago si parte de Est al insulei. Trinidad si Cienfuegos merita fiecare chiar si 3 zile 🙂

      • Oh,perfect;la mijlocul lui aprilie m-am gandit si eu! Cred ca o sa intru si in mai pt.vreau sa ajung peste tot daca fac un zbor atat de lung!Merci mult!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.