- Software-ul Ericsson imbunatateste sistemul de divertisment si experienta soferilor atunci cand o masina este pe pilot automat, oferind continut media personalizat
- Volvo Cars si Ericsson lucreaza impreuna pentru a dezvolta diverse noi tehnologii pentru automobile complet autonome din viitor
In cadrul MWC 2016, Ericsson (NASDAQ: ERIC) a anuntat mai multe detalii in legatura cu planurile de a asigura cea mai buna experienta la nivel de conectivitate pentru automobilele ce se vor conduce singure. Pe masura ce condusul autonom devine realitate, atentia se indreapta catre zonele fara acoperire de pe autostrazi, zone care scad calitatea experientei media din masina.
Ericsson si Volvo Cars deruleaza deja un program comun de cercetare pentru dezvoltarea de capabilitati de streaming inteligente, pe banda larga, ce va oferi soferilor si pasagerilor o experienta de calatorie cât mai buna intr-un automobil Volvo. Noile tehnologii dezvoltate in urma programului de cercetare vor fi integrate in automobilele autonome ale companiei.
Posibilitatile de conectivitate ale automobilului autonom anuntate de Ericsson utilizeaza tehnici creative pentru a asigura continut media de inalta calitate pentru masinile ce se conduc singure, in special pe autostrazile cu limite mari de viteze. Acest mediu reprezinta o provocare deosebita deoarece latimea de banda si modul de administrare a datelor nu pot suporta volume mari de date in situatii cu viteze crescute. In timp ce acoperirea retelelor este puternica in zone fixe, acesta nu este constanta pe autostrazi si doar o cantitate limitata de date poate fi stocata intr-o masina.
Pentru a vedea cum functioneaza tehnologiile Ericsson – Volvo, puteti urmari clipul de mai jos.
Ericsson colaboreaza cu Volvo inca din 2013, Connected Vehicle Cloud (CVC) fiind bazat pe platforma Multiservice Delivery a Ericsson. CVC ofera informatii, aplicatii si servicii de comunicare pentru noile automobile Volvo.
Platforma Ericsson va sustine interfete de programare pentru aplicatii open source (APIs)
Platforma API a Ericsson va sustine partenerii din industrie in dezvoltarea ecosistemelor incorporate in automobile. Aceasta creeaza o retea ce combina date si analize pentru a oferi un continut media bogat si informatii personalizate pentru automobilele autonome. Folosind capacitati cheie precum segmentarea video, optimizarea retelei si intelegerea traficului de date in timp real, platforma ofera o experienta de vizionare a continutului media fara pauze si intarzieri. De asemenea, aceasta sustine multiplii parteneri pentru crearea unui ecosistem de aplicatii care sa raspunda nevoilor soferilor.
„Platforma Ericsson poate folosi analiza datelor pentru o gama extinsa de utilizari, inclusiv sugestii de continut media pentru a acoperi intreaga durata a unui drum cu masina”, a mentionat Diomedes Kastanis, CTO Software Solutions, Ericsson. „Avem o abordare inovatoare asupra automobilelor autonome, tratându-le ca dispozitive IoT, ce sunt facute mai inteligente prin abordarea noastra analitica. Cele mai recente eforturi ale companiei in aceasta zona reprezinta inca un exemplu al importantei pe care Ericsson o acorda dezvoltarii unui software deschis, agil, care indeplineste cerintele unui ecosistem in dezvoltare.”
23 Februarie 2016, Barcelona – Ericsson