In episodul anterior am pornit cu autocarul catre Trinidad. Autocar care nu semana cu cele care circula pe la ei pentru localnici, ci unul modern (apartinand Viazul)  cu aer conditionat, LCD-uri si scaune comode. Erau chinezesti parca Yutong, primit probabil in cadrul unor schimburi de marfuri de la prietenii chinezi. De altfel trocul functioneaza din plin la ei nu doar la nivel individual ci si la scara de comert exterior. Din cate am inteles de la ghidul nostru primesc pentru o lada de langusta 12 lazi de pui din Brazilia si tot pentru o lada de langusta 12 lazi de peste din Canada, stat cu care au o relatie buna, multi turisti venind de acolo, astfel ca embargoul cu SUA nici nu le afecteaza chiar asa de mult.

Trinidad, categoric cel mai exotic si in acelasi timp si cel mai turistic oras din Cuba. Situat intre Sierra del Escambray si Marea Caraibelor este comoara coloniala a Cubei. Cladirile opulente coloarate in tonuri calde fac parte astazi din patrimoniul UNESCO. Centrul istoric restaurat cu mare grija este de neegalat pentru colectia lui de case pastelate din epoca de aur al insulei cand s-au obtinut averi imense din exploatarea plantatilor de trestie de zahar. Peste tot unde pasesti poti vedea monumente vii ale unui mod de viata vechi de aproape 500 de ani. In 1950 Trinidad a fost declarat monument national au fost interzise noi constructii si a inceput programul amplu de restaurare. Orasul are vedere si pe munte si pe mare. Si ce vedere!

Am ajuns pe niste stradute pavate si  extrem de stramte unde nu intelegeam cum pot incapea 2 masini unul langa altul, dar un autocar ca al nostru. Dar desigur soferul s-a descurcat, dupa cateva curbe de 90 de grade + am ajuns in autogara.

Autogara parea ca nu a ajuns inca in programul de restaurare, arata destul de darapanat, avea o curte mica in care greu se intorceau 2 autobuze in acelasi timp, deci era saracacios, dar fara mizerie, si pana la urma cata treaba aveam in autogara?

Am coborat, am recuperat bagajele mari de jos, pe baza cartonasului pe care l-am primit la imbarcare, deci frumos organizat totul, sanse mici sa se incurce bagajele si am zarit oamenii care dupa un snur tras asteptau turistii care urmau sa fie cazati la ei. Cei care nu aveau nume scris pe foaie isi incercau norocul, poate poate e cineva care n-are inca cazare rezervata. Si desigur mereu se gasesc cativa 🙂

Pe noi ne astepta D-na Estela despre care ulterior am aflat ca e profesoara la Facultatea de Arte din oras si locuieste impreuna cu fica sa care e studenta la jurnalism, si asa ei sunt printre privilegiatii care au si acasa acces la internet. Din fericire nu aveam mult de mers pe jos de la autogara, cu 2-3 stradute mai sus, mai la dreapta apoi din nou la stanga si un pic urcat si am si ajuns in fata unei case coloniale care din afara nu promitea mare lucru, dar era doar fatada, am trecut printr-un living, apoi prin bucatarie, care avea toate dotarile necesare apoi printr-un coridor stramt de tot, abia am incaput cu geanta mare si am ajuns intr-un mic colt de rai, la sfarsitul coridorului era o alta usa, si de acolo tot ce vedeam era locuinta noastra pentru urmatoarele 3 zile.

Camera frumoasa (poza), luminoasa, si incapatoare, baie mare cu tot ce trebuie un hol mare si o gradina, care ziceai ca-i gradina botanica cu zeci de plante exotice loc ideal de a servi micul dejun, cafeluta sau cina. Cu alte cuvinte foarte multumiti, si in D-na Estela am cunoscut o gazda excelenta care a facut sa ne pare rau ca doar asa putin stam la ea. Discreta dar foarte atenta si o bucatareasa desavarsita, gazda perfecta.

Desi eram usor obositi dupa drum, dupa un fresh de fructe si un dus rapid ne-am revenit si am iesit sa luam la picior oraselul. Casa unde locuiam era strategic situata la doar 2 pasi de Plaza Mayor, astfel incat era usor s-o gasim chiar si pe stradutele astea foarte intortocheate.

In drum spre un loc unde sa servim masa am trecut pe langa mestesugari, care isi vindeau marfa pe tarabe, lucreaza frumos in lemn si piele si preturile oricum nu foarte mari se mai pot negocia fara probleme.

  Am ajuns repede in Plaza Mayor, (poza) care e piata principala a orasului si una din cele 3 piete importante. Piata este dominata de Iglesia de la Santísima Trinidad, (Biserica Sfintei Treimi)  care este o catedrala construita in 1892 si de 5-6 case coloniale desavarsite pastelate vopsite in galben, verde, roz, albastru. In centrul pietei e un mic parc inconjurat de gard de fier forjat cu ogari din bronz la intrare si in mijloc cu statuia muzei dansului si muzicii Terpsichore, totul umbrit de palmieri regali.

  Aproape de Plaza Mayor pe o straduta am intrat intr-un restaurant terasa si am comandat pranzul, supa crema de creveti si creveti cu un fel de maioneza lime si ananas extrem de gustos, iar pana a sosit mancarea am savurat muzica live si dansul unei perechi de trinitarios, (sunt inca vreo 6 000 de bastinasi in centrul colonial). Alaturi de noi era o masa mare cu un grup de 15-20 de rusi putred de bogati care trebuiau serviti cu prioritate, dar nici noi n-am stat mult. Am privit cum se pregatea cafeaua si cum se filtra (vezi poza in galerie), am consumat masa usoara dar hranitoare am baut si cafeluta si ne-am vazut de drum.

Explorarea centrului Trinidadului colonial insemna o plimbare pe strazi inguste pavate cu piatra si e cel mai recomandat in adidasi comozi. Merita explorat dimineata imediat dupa rasarit sau seara inainte de apus culorile reflectate de pe casele colorate dau o lumina perfecta pentru fotografii si nici caldura nu e insuportabila.

  Cel mai reprezentativ pentru Trinidad sunt pe langa stradutele inguste cu pavaj vechi aceste grilaje colorate din lemn rejas sau barrotes din lemn rasucit. Orasul are un aer exotic si parca te intoarce in timp nu prea pot compara cu nimic vazut pana acum. Ne plimbam fascinati pana se insera pe stradute, fara nici o grija. Desi inainte auzem destui prieteni/cunoscuti care ne sfatuiau sa avem grija de noi, de obiecte. Nici vorba, in nici o parte a Cubei si pe aici nici atat, iubesc turistii si sunt constienti ca fara aceste venituri ar duce si mai greu.

Cum trecusem deja usor de prima jumate a calatoriei/vacantei de Cuba ne doream deja si mare si plaja, asa ca ne-am interesat de la localnici ce posbilitati avem de a ajunge la renumita Playa Ancon, care e doar la 10-12 km sub Trinidad pe peninsula Ancon. Imediat s-au gasit dornici care ne duceau  atunci cu tricicleta chiar, dar am lasat pe a doua zi dimineata si am ales un taxi.

Intorsi acasa am povestit un pic cu d-na Estela, care ne-a explicat si ea ca putem comanda masina direct la casa sau sa luam de la coltul Grand Hotel Iberostar unde stau masinile asteptand clientii.

Estela ne-a facut un Canchánchara foarte gustos, am servit cina gustoasa de data asta fara fructe de mare si fara langusta, desi prima optiune a gazdei a fost ”va fac o ‘langusta” frumoasa?”, dar am zis sa mai schimbam un pic sa nu devina monoton. Desi ne-am pregatit cu creme si solutii antitantari in mod ciudat pentru noi n-a fost nevoie de ele, pe tot parcursul sederii nu cred ca am vazut mai mult de 2- 3 tantari si aia inofensivi. Am aflat ca au o grija mare sa nu se raspandeasca, sunt curatate si controlate saptamanal reciepentele de apa peste tot pe teritoriul tarii. Seara ne-am culcat relativ devreme deja cu gandul la plaja si rasfatul de maine 🙂

  Dimineata ne-am trezit devreme si foarte odihniti, asa ca dupa un mic dejun aproape european, cu oua ochiuri, cu paine cu unt si  gem de guavara, ceai bun si  desigur nu fara fructe la sfarsit am savurat cafeaua excelenta intr-un decor de vis, in gradina tropicala din curtea inerioara a casei si am plecat catre statia de taxi sa ajungem la plaja.

Inca nici n-am ajuns la masinile parcate frumos langa hotel ne-a acostat un localnic si ne-a convins ca ne duce mai ieftin la plaja, masina era parcata mai incolo asa ca am aflat doar dupa aia ca era vorba de un Fiat micut de tot, si trecut de a doua/treilea tinerete in care ne-am inghesuit, eu langa sofer Adina in spate (cred ca era mai avantajata) si am pornit catre plaja. Am primit si muzica, asa ca n-aveam ce comenta 🙂

Ne-a lasat chiar langa Hotelul Ancon, de unde se zarea deja plaja si marea. Arata intr-un mare fel. Noua in general ne place marea, stam cat putem intr-un an in apropierea ei, ori la vecinii bulgari, ori prin Tunezia, Izrael, sau alte tari si gasim locuri frumoase peste tot, dar aici e si mai exotic, nisipul alb fin, palmierii verzi, cerul albastru si marea verzuie fac ca peisajul sa fie de vis.

Apa perfecta intre 26-28 de grade, plaja curata, fara vanzatori ambulanti, fara muzica urland pe langa tine face sa poti savura fiecare clipa. Fasia de plaja de 3 km lungime concureaza pentru laurii cele mai frumoase zone litorare din Cuba si nu doar. Apele caraibe turcoaz te fac sa-ti doresti sa nu mai pleci.

Nu e nimic de povestit aici, e de vazut si trait, am savurat deplin aceasta zi, cu multa balaceala cu cocktailuri de la barul care era la cativa pasi, altfel zis ne-am rasfatat. Pe la ora 18:00 am luat un autobuz care ne-a dus inapoi in oras, oras care in luminile apusului de soare a fost spectaculos, nu stiam in ce directie sa ma uit sau unde sa fotografiez.

Imagiile cred ca vorbesc de la sine, dar nu reusesc sa redea nici pe departe atmosfera, culorile si tot feelingul fabulos. Cum soarele coborea cu o viteza uimitoare ne-am grabit sa ajungem cat mai sus, am traversat aproape in fuga Plaza Mayor sa urcam cat mai sus, pana am ajuns la o biserica apropiata unde se putea urca sus, si unde mai puteam faca cateva cadre frumoase. Am mai hoinarit pe strazi pana s-a lasat de tot intunericul si apoi am luat-o inspre casa, incheiand ziua cu o cina copioasa cu pui la cuptor prajit frumos si ananas deasupra, a fost o zi perfecta si doar prima (intreaga) din Trinidad.

In episodul urmator am ajuns si pe o insula superba din apropiere, pe Cayo Blanco.

Cateva poze in galerie, iar restul aici.