Kaspersky Lab a fost inclus in cadranul liderilor pentru platformele de protectie Endpoint


      Kaspersky Lab anunta ca a fost inclus in mod oficial in cadranul liderilor, realizat de Gartner pentru platformele de protectie Endpoint (Gartner Magic Quadrant for Endpoint Protection Platforms*). Cadranul liderilor este bazat pe o analiza complexa a platformelor de protectie de tip endpoint, comercializate de o multitudine de producatori de solutii de securitate IT.

Cadranul Gartner este cel mai important reper pentru companiile care doresc sa evalueze comerciantii si produsele din industria de securitate IT si joaca un rol crucial in decizia de achizitionare a organizatiilor la nivel mondial. Acest cadran al liderilor se bazeaza pe criteriile divizate in doua categorii: integralitatea viziunii si capacitatea de actiune. Integralitatea viziunii se refera la modul in care producatorul se raporteaza la inovatie si daca respectivul vendor seteaza sau urmeaza tendintele pietei de protectie endpoint. Abilitatea de a actiona insumeaza factori cum sunt viabilitatea financiara a producatorului, reactia pietei, dezvoltarea produselor, canalele de vanzari si baza de clienti in cadrul segmentului de protectie endpoint.

„Statutul de lider in cadranul Gartner reprezinta o importanta reusita pentru noi”, a spus Eugene Kaspersky, Presedinte si CEO al Kaspersky Lab. „Consider ca, in aceasta calitate, ne vom putea extinde baza de clienti corporate si vom imbunatati pozitia pe piata a companiei. Kaspersky Lab a devenit lider in cadranul Gartner gratie unui efort de echipa, toata lumea fiind implicata in dezvoltarea celui mai nou produs al nostru, dedicat companiilor, Kaspersky Endpoint Security 8”, a incheiat Kaspersky.

Printre cele mai importante avantaje ale Kaspersky Endpoint Security 8 se numara identificarea rapida si completa a malware-lui, alaturi de reducerea suprafetei potential expuse la atac, dar si usurinta de administrare a produsului, caracteristicile HIPS (Host Intrusion Prevention System) avansate si o vasta platforma suport de tip endpoint. Kaspersky Lab ofera o gama de produse care intrunesc cele mai importante cerinte,  referitoare la nivelul de securitate pe care trebuie sa il aiba companiile si organizatiile de stat. Baza de clienti corporate contine mai mult de 200,000 de companii la nivel mondial, de la companii mici si mijlocii, la mari organizatii comerciale si de stat, precum Generali sau BASF.

Bucuresti, 3 februarie 2012 – Kaspersky Lab Romania


* Gartner, Magic Quadrant for Endpoint Protection Platforms, Peter Firstbrook, Neil MacDonald, John Girard, 16 ianuarie 2012

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.