Dupa succesul (meritat) a lui Nexus 7, pe care il consider si acum cea mai buna tableta mica, am fost curios si de noul Fonepad. Lansarea de Romania am ratat fiind ocupat de miniconcediul de primavara, dar ajungand in Bucuresti abia asteptam sa-l iau in mana. Si am avut norocul de unul ”Gold edition”.
E o tableta in toata regula, usor grasut cu 10.4 mm grosime, dar nu foarte greu 340g, sta bine in mana chiar si daca n-are grip-ul lui Nexus 7. Fanta de sus al difuzorului il da de gol ca e si telefon. Acum n-are sens sa intram in discutie cum e sa vorbesti cu el pe strada, s-a inventat handsfree-ul si cu BT si fara, iar acasa sau la birou n-am nici o problema sa vorbesc cu el chiar si fara handsfree tinand la ureche, de altfel se aude atat de bine incat nu e nevoie sa-l tii langa ureche. Si da e un plus ca poti efectua si un apel de voce la o adica.
Constructie si design: Are o constructie robusta, materiale de calitate cum ne-am obisnuit, singura parte mai putin OK e capacelul de sus unde intra cartela SIM si cardul micro SD, asta parca nu se imbina perfect, nu e dernajant, dar nu pot trece cu vederea. Butoanele laterale de volum si ON/OFfF sunt pe stanga usor surprinzator dar te poti obisnui. Jos gasim jackul audio si portul micro USB iar difuzorul e in spate jos.
Spatele e din aluminiu mat cu grip bun, dar nu chiar ca la Nexus 7.
SPECIFICATII ASUS Fonepad | |
Sistem de operare | Android 4.1 Jelly Bean |
Procesor | Intel® Atom™ Z2420 (1.2GHz) cu grafica PowerVR SGX540 |
Modem | IMC XMM6265 |
Ecran | 7-inci HD (1280 x 800) LED-backlit cu tehnologie IPS, tactil simultan in 10 puncte |
Camera video frontala | 1.2MP |
Memorie & Stocare |
1GB RAM Stocare 16GB cu slot microSD (pana la 32GB) |
Retele | WCDMA 850, 900, 1900, 2100MHz GSM/EDGE 850, 900, 1800, 1900MHz HSPA+ (21Mbit/s download, 5.76Mbit/s upload) |
Wireless | 802.11b/g/n Wi-Fi, Bluetooth 3.0 |
Conectivitate | Micro-USB, conector casti 3.5mm |
Senzori | GPS cu GLONASS, accelerometru, senzor de proximitate, senzor de lumina ambientala, busola electronica |
Altele | Microfon cu atenuarea zgomotului, difuzor, slot Micro-SIM |
Baterie | Li-polimer 16Wh (4270mAh) pana la 9 ore autonomie2 |
Colori | Gri titan/Auriu sampanie |
Dimensiuni | 196.4 x 120.1 x 10.4mm |
Greutate | 340g |
Ecranul de 7” vine cu o rezolutie de 1280 x 800 pixeli, 216 DPI, care la aceasta marime e suficient, contrastul si unghiurile de vizualizare sunt bune, chiar si la folosire Outdoor. Desigur afara ridic luminozitate la 80%. Panoul IPS are culori naturale, si se mai pot ajusta cu utilitarul ASUS Splendid preinstalat. Ecranul a rimit si un tratament oleofobic, astfel nu lasi chiar asa de usor urme pe ecran, e destul de reusit dar nu chiar perfect. Una peste aslta e ideal pentru a citi stiri, a rasfoi magazine on-line, browsing-ul merge fluent.
Partea de audio e de laudat, se aude destul de tare si clar, tehnologia audio SonicMaster isi face treaba foarte bine cu Audio Wizard mai putem imbunatati acest aspect oricum foarte bun.
Hardware-ul, Sistemul de operare si aplicatiile:
Fonepad-ul vine cu un procesor single core Intel Atom Z2420 de 1.2 GHz ajutat de un nucleu grafic PowerVR SGX540.
Solutia intel nu este la fel de rapida ca varful celor de la ARM, dar este o solutie de mid-range cu raport pret/performanta excelent si foarte bun din punct de vedere al eficientei energetice. In teste deci nu va excela dar in utilizarea de zi cu zi e fara cusuri. N-am avut blocaje, lag-uri in nici o aplicatie, totul a mers perfect, Android-ul 4.1 Jelly Bean nu e chiar ultimul dar nici vechi nu-i, actualizar mici sosesc destul de des pe el, cat a fost la mine au venit vreo 2.
Benchmarkurile nu sunt optimizate pentru acest chipset deci nu sunt relevante in realitate se misca mai bine decat ar sugera cifrele. In Qaudrant am masurat 2496, in Geekbench 568, in Antutu 9244 si in 3D Mark 2233, ceea ce nu-i rau totusi.
Conectivitate:WCDMA 850, 900, 1900, 2100MHz GSM/EDGE 850, 900, 1800, 1900MHz, HSPA+ (21Mbit/s download, 5.76Mbit/s upload) avem Wirless: 802.11b/g/n Wi-Fi, Bluetooth 3.0, Micro-USB, conector casti 3.5mm, GPS cu GLONASS, slot card micro SD, deci cam tot ce-i important.
Autonomie: bateria Li-polimer 16Wh (4270mAh) e excelenta, 2 zile poti conta pe tableta in conditii de folosire normala, stresat la maxim eu in 10 ore am reusit sa-l descarc, deci e de bine.
Concluzie: e o tableta eleganta, cu raport pret/calitate/performanta excelent si ca bonus poti efectua si apeluri de pe el, poate fi o alegere perfecta pentru un weekend relaxat cand nu doresti sa iei cu tine si telefon si tableta, rezolvi tot cu Fonepad-ul, vei putea citi comod publicatiile tale on-line preferate si cateva convorbiri cu cei dragi nu va fi o problema.
+ uri
– raport pret/calitate/performanta excelent
– autonomie foarte buna
– display frumos
– uri
– capacul sub care se ascunde slotul de microSIM si slotul de micro SD nu e chiar etans
– nu vine cu Android 4.2, dar cred ca asta se va rezolva curand.
La pretul de 1.050 de Lei mi se pare un deal bun, iar de la mine primeste un 9,5.
Asus Fonepad la pret excelent
Pingback: Noul Asus Fonepad 7 – review | Z0ltan77