Review StarCraft II: Heart of the Swarm

Heart of the Swarm – Zergii au talent

Un nou guest post, alt joc, acelas Marcel.

Cand eram tanar si un amarat de 486 trona pe biroul meu, am incercat sa rulez StarCraft: Brood War… Prima misiune mi-a dat fiori in inima si mi-a pus amaratul de procesor in genunchi… 4 Mb de RAM erau total insuficienti pentru lumea StarCraft pe care incercam s-o descopar. 13 ani mai tarziu, rulam StarCraft II cu toate efectele activate, si eram iremediabil legat sufleteste de lumea in care teranii, zergii si protosii luptau pentru suprematie.

27 iulie 2010: mi-au dat lacrimile cand am deschis editia de colectie StarCraft II: Wings of LIberty. 12 martie 2013: dupa aproape trei ani de asteptare, rasa mea preferata, infamii Zergi, continua saga StarCraft II, spre incantarea maxima a celor de la Activision, si spre supararea portofelelor fanilor. Evident, Collector’s Edition si de data asta, l-am instalat si timp de vreo 12 ore am fost prins de scaun ca raia de capra. Ma ridicam numai sa-mi umplu doza de Cola obligatorie pentru gaming-ul de lunga durata, pana cand am terminat campania cu Sarah Kerrigan.

Daca ati fost departe de fenomenul gaming si nu aveti habar cine-i Sarah Kerrigan, o scurta descriere ar veni cam asa: o don’soara asasin in slujba unui dictator (Arcturus Mengsk), asasina inzestrata cu ceva puteri paranormale (telepatie) si de care-i indragostita un racan (Jim Raynor) ajunge sa fie rapita de o rasa insectoida, condusa de o super-minte(Overmind). Rasa asta insectoida ia ADN-ul si-l incorporeaza in propria-i structura, evoluand-o pe Kerrigan intr-o Furie ce face cat juma’ din armata inamica. Evident, dragoste, intrigi, tradare, toate se intalnesc in universul StarCraft. O sa vedeti, campania dureaza suficient cat sa te binedispuna (desi eu as juca chiar si un MMO gen “World of StarCraft” – daca l-ar face cineva, dar mie mi-a lasat totusi un gust amar: campania din Heart of the Swarm e prea cliseica, prea hollywoodiana, nu e suficient de tare punctata drama personajelor, rautatea zergilor parca nu-i destul pusa-n vedere (primul StarCraft, cel din 1998, contura mult mai puternic rasa, si Heart of the Swarm aduce prea mult a WarCraft III ca
intorsaturi de situatie).

In cea ce priveste grafica, e o bijuterie, fata de jocul original din 1999, nu exista termen de comparatie, dar si fata de jocul din 2010, s-a pus mai mult accentul pe fizica, cadavrele unitatilor ucise aluneca pe pante, dezmembrarea oamenilor e la fel de sangeroasa si zergii iti dau acel sentiment de scarba si atractie simultana, desprinsa din mintea deliranta a unui nebun: peisajul e acoperit de un covor organic “creep”, unitatile sunt desprinse dintr-un cosmar, aproape toate au colti, tepi, suna amenintator si arata “natural”, daca natural inseamna pentru un voi un gandac de bucatarie de marimea unui om, ce scuipa un acid care dizolva oase, muschi si armura fara probleme. Zergii au acum o unitate aeriana noua “Viper” pe nume, un zburator ce trage spre el unitati aeriene sau terestre, sau anuleaza cu totul posibilitatea unei cladiri de a produce unitati sau de a trage la distanta. Cat despre unitatile la sol, Swarm Host e un fel de adaptare de la Lurkeri (unitate draga mie din jocul Starcraft: Brood War din 1999), care ingropata fiind trage cu “lacuste”.
Per total, nu se poate sa nu fii multumit de campania din StarCraft II: Heart of the Swarm, in ciuda storyline-ului destul de cliseic, datorita varietatii misiunilor de pe diferite planete, datorita filmelor in-game care fac de ras multe productii cinematografice de top, si datorita sentimentului de putere dat de valul organic care se revarsa ca un potop pe capul oponentilor zergilor. Exista, ca-n toate jocurile Activision/Blizzard din ultimii ani, o gramada de achievement-uri, portrete de unitati
deblocabile jucand misiuni pe anumite dificultati, intr-o limita de timp sau fara a pierde unitati Evident, sarea si piperul oricarui joc de la Blizzard inseamna multiplayer.
Multiplayer dus la rang de arta in materie de echilibrare a raselor, StarCraft II e, ca si StarCraft I, spor national in Coreea, tara unde
probabil cererea in casatorie e insotita de un multiplayer contra socrilor… Multiplayer-ul te pune intr-o ametitoare cursa de click-uri,
strategii si contra-atacuri duse la milisecunda, unde un moment de neatentie inseamna sa ai economia privata de resurse (minerale si gaz), si sa nu poti produce armata suficienta… sau sa te trezesti cu o gramada de inamici batand la usa din spate a bazei. Nu in ultimul rand, exista posibilitatea ca jucatorii sa-si editeze propriile harti sau sa-si creeze adevarate campanii, in masura timpului si a maiestriei legata de editorul “Galaxy Editor” oferit de Blizzard.
Spre deosebire de Diablo 3, care a fost un semi-esec (si regret c-am dat bani pe un joc single player care-ti cere sa fii mereu online), StarCraft II: Heart of the Swarm merita “cu prisosinta”. Daca nu agreati jocul multiplayer, puteti cumpara (sau citi direct de pe Battle.Net) numeroasele opere de fictiune legate de universul StarCraft, care va vor ajuta sa intelegeti mai bine povestea si principalele personaje. Talentul Blizzard in materie de a scoate bani s-a manifestat inca o data in StarCraft II, un joc pe care orice amator de strategii merita sa-l aiba in colectie (si zic asta nu doar pentru ca-i jocul meu de suflet in materie de strategie, ci pentru ca nu exista la ora asta nimic care sa se apropie macar in materie de multiplayer).