Irina Begu isi pastreaza titlul la dublu


          Penultima zi  a BCR Open Romania a decis echipa campioana in proba de dublu si finalistele care se vor confrunta maine incepand cu orele 13:00 la Arenele BNR.

In ultimul act al probei pe echipe s-au confruntat favoritele 1 si 2 ale turneului si ale publicului, atat echipa Irina Begu/Alize Cornet, cat si cea formata din Elena Bogdan/Raluca Olaru beneficiind, pe toata durata competitiei, de incurajari extrem de generoase si de calde din tribunele Arenelor BNR. Amandoua perechile au avut un parcurs foarte bun in turneu, nepierzand niciun set pana in finala, astfel ca pronosticurile nu pareau usor de facut.

Dupa un meci de doua seturi, Begu si Cornet s-au impus cu 6-2, 6-0 in fata dublului exclusiv romanesc si au promis ca vor continua colaborarea care le-a adus titlul de campioane la BCR Open Romania 2012. “Ii multumesc Irinei – a declarat Alize Cornet. Ma distrez intotdeauna foarte bine cu ea pe teren. Azi am avut o zi grea, am pierdut semifinala la simplu, dar ea m-a ajutat foarte mult, m-a incurajat si m-a inveselit. Mi-a placut foarte mult sa ma aflu in Romania si sigur o sa revin. Probabil ne vom vedea la anul!”“Sper ca a fost o finala frumoasa si v-am bucurat – a spus si Irina Begu, care si-a aparat astfel titlul obtinut anul trecut, cand a facut echipa cu Elena Bogdan. Ii multumesc lui Alize pentru aceasta saptamana, dar tin sa multumesc mult echipei si familiei mele, precum si publicului, care a fost alaturi de mine in fiecare zi si care m-a sustinut.”

In meciul de astazi, contra Mariei-Teresa Torro-Flor, Alexandra Cadantu a facut tot a depins de ea pentru a castiga, i-a aratat publicului venit special la Arenele BNR sa o vada un tenis frumos, in care a alternat tot arsenalul ei de lovituri, crezand in sansa ei si jucand-o curajos pana la capat. Insa caldura lui Cuptor, intr-o devastatoare combinatie cu nimicitoarea dreapta a “Titei”, s-a dovedit un adversar mult prea dur pentru romanca. Desi a variat jocul, incercand s-o scoata din ritm pe iberica, aproape fiecare minge trimisa spre forehandul lui Torro-Flor a fost transformata in punct. Dupa doua prime seturi extrem de stranse, in decisiv Cadantu i-a luat un singur ghem Mariei-Teresa, care a obtinut calificarea in finala: 7-6(5), 5-7, 1-6.

Putin dezamagita, dar deloc descurajata, Alexandra se bucura de experienta acumulata la BCR Open Romania 2012, pentru ca fiecare meci i-a adus increderea de care are nevoie pentru mai departe. “Caldura m-a incomodat azi, dar eu sunt multumita de mine – a declarat ea. Am facut un meci bun. A fost destul de greu. Maria-Teresa vine dupa o serie de 28 de meciuri castigate, eu am incercat sa pun mai multa presiune, iar asta s-a vazut: primele doua seturi au fost la limita. Pentru mine a fost un turneu foarte bun. Sa joc semifinale, cred eu, este un rezultat extrem de bun. Asta imi da incredere sa joc tot mai bine la urmatoarele turnee.”

Garbine Muguruza este cea de-a doua finalista a partidei de maine. Daca ieri a invins-o pe Irina Begu, detinatoarea titlului editiei trecute, astazi, iberica de 18 ani a avut in fata o alta provocare, intalnind-o in penultimul act pe favorita 1 a turneului, Alize Cornet, pe care a invins-o cu 2-6, 6-2, 6-4. “La un moment dat, m-am gandit chiar ca meciul era aproape pierdut, dar am continuat sa lupt, pentru ca mereu exista o speranta – a recunoscut jucatoarea din Spania. Au fost momente in care se adunase atata tensiune, simteam atatea emotii, asa ca mi-am dorit sa am pe cineva care sa ma ajute, sa-mi dau seama de lucruri pe care eu nu le inteleg, dar care m-ar ajuta sa castig partida. Iar cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost sa fiu linistita. Stiu ca fara asta as fi pierdut, cu siguranta. M-a surprins faptul ca, desi am invins ieri o romanca, publicul m-a sustinut. Asta m-a ajutat foarte mult. Sper ca maine sa joc la fel de bine. Oricum, sunt fericita ca am ajuns pana aici. Nu-mi imaginam ca voi ajunge atat de departe, iar in finala voi da tot ce am eu mai bun!”

Ultima zi a BCR Open Romania 2012 va debuta la 10.30, cu un meci demonstrativ, sustinut de Ruxandra Dragomir, presedintele FRT, si Jojo, partida amicala deschizand finala Turneului Vedetelor ‘Rexona&Clear’, iar de la 12.00 va avea loc o demonstratie spectaculoasa a drill-team-ului si fanfarei militare ale Regimentului 30 Garda “Mihai Viteazul”.

La amiaza, incepand cu orele 13.00, terenul central al Arenelor BNR se va transforma in ringul celei mai asteptate confruntari a turneului – finala de simplu, in care doua reprezentante ale ‘armadei’ spaniole isi vor disputa intaietatea pe zgura bucuresteana: Garbine Muguruza (favorita 8) si Maria-Terresa Torro-Flor (favorita 1 din calificari).

Bucuresti, 20 iulie 2012MPG Romania

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.